„Am programat croaziera cu mai bine de două luni înainte, pentru că ştiam că va urma o perioadă foarte obositoare. Aveam nevoie de odihnă, dar şi de ceva care să mă inspire din punct de vedere artistic. Am ales un circuit în Caraibe şi Mexic, destinaţii pe care le ador”, a declarat Cătălin Botezatu.
În trei locații vasul de lux a oprit, așa că designerul a avut parte de experiențe inedite. „În Nassau, Bahamas, am luat la pas străzile pitoreşti, colorate, ale oraşului şi am luat prânzul la un hotel boutique colonial, într-o grădină cu palmieri şi plante luxuriante, statui şi piscine romane. Apoi, am mers pe Paradise Island, la acvariul celebru din incinta Atlantis Bahamas şi pe plajele cu nisip.
A doua oprire a fost în Costa Maya, Mexic, unde am mers să vizitez piramidele de la Chacchoben, ascunse în junglă, mai misterioase, mai vechi, dar şi mai frumoase, din punctul meu de vedere, decât cea de la Chichen Itza.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11A treia oprire a fost în Cozumel, insula unde mi-am rezervat, de această dată, o zi întreagă de stat la plajă, pe nisipul fin, printre palmieri. Au fost în total şi trei zile integrale pe vasul care ne-a plimbat pe Marea Caraibelor, printre insule precum Cayman sau Cuba, dar, chiar şi aşa, nu am reuşit să descopăr întregul vas, deoarece are atât de multe atracţii încât îţi trebuie cel puţin două croaziere să realizezi acest lucru. În toate aceste zile, am avut internet de mare viteză la bord şi am putut sta conectat cu tot ce aveam de făcut profesional, mai ales că urma să am prezentări la Paris Fashion Week”, a mai spus Cătălin Botezatu.
Așadar, în următoarea perioadă, creatorul de modă se va concentra la viața profesională, la Paris Fashion Week, la colecțiile lui, după ce și-a reîncărcat bateriile într-o croazieră de lux.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!