Libertatea a intrat în posesia desfăşurătorului convorbirilor telefonice pe care le-a avut Mădălina Manole în luna iulie a anului trecut. Conform actului, după ora 5.30, când se presupune că şi-a luat viaţa artista, Petru Mircea a sunat de pe mobilul ei la două numere de telefon. Primul apel, format la ora 6.44, a fost dat Ancăi, naşa de botez a fiului celor doi .
“M-a sunat Puiu (n.r. – Petru Mircea) să-mi spună ce s-a întâmplat. Nu mi-a venit să cred. Am început să plâng, mai ales că nu m-am aşteptat la acest gest”, ne-a spus ieri Anca.
«Era supărată pe casa de discuri»
Aproape trei ore mai târziu, la ora 9.03, soţul Mădălinei a sunat-o pe una din cele mai bune prietene ale artistei, Ana.
“O cunosc pe Mădălina de foarte mulţi ani. Eu am o firmă de imobiliare şi i-am vândut apartamentul pe care-l avea de pe vremea când era căsătorită cu Şerban Georgescu. Am rămas de atunci prietene. Cu mine a fost atunci când a aflat că e gravidă şi am sărbătorit la restaurantul «Burebista». Când am aflat că e cu Puiu, am întrebat-o dacă e fericită. Mi-a spus că da, că de această dată se simte respectată şi iubită. De aceea am fost foarte uimită când mi-a spus Puiu că s-a sinucis. Am început să plâng în hohote. Nu-mi venea să cred că nu mai e. Ştiu că era supărată şi dezamăgită pe casa de discuri. Pregătea de un an un album şi o tot amâna şi se supăra. Probabil că n-a mai rezistat”, ne-a declarat Ana.
«Eu am făcut aceste apeluri»
“Abonamentul funcţionează, aparatul este la mine, a funcţionat tot timpul, nu a fost închis. Eu am făcut aceste apeluri. Parchetul a verificat tot ce a avut de verificat. Apelurile au fost făcute către cele mai bune două prietene ale soţiei mele”, a spus, ieri, Petru Mircea (foto) la emisiunea “Happy Hour”, de la PRO TV.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI