Chuck Berry, unul dintre părinţii rock'n'roll-ului a leşinat pe scenă, sâmbătă seara, în timpul unui concert susţinut în Chicago, SUA.
Potrivit postului american de televiziune MSNBC, solistul în vârstă de 84 de ani s-a simţit foarte rău şi aproape că şi-a pierdut cunoştinţa în timpul spectacolului, organizatorii fiind nevoiţi să cheme Salvarea. Astfel, Berry a fost escortat de pe scenă şi dus în Ambulanţă, unde cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, urmând ca ulterior să îl transporte la spital.
Cu toate acestea, pentru că fanii au rămas în sală, aclamând, Chuck Berry a considerat că e datoria lui să-şi continue concertul. Astfel, după vreo 20 de minute, când s-a simţit mai bine, solistul a revenit în faţa publicului extaziat.