Are 44 de ani şi arată la fel de bine ca la 20, culmea, pentru că are prea puţin timp liber.
Chiar dacă a renunţat la modeling de 10 ani, Cindy Crawford arată fenomenal din toate punctele de vedere. Problema ridurilor? Nu o cunoaşte, nu are timp pentru ea, spune Cindy. "Când nu ai altceva mai bun de făcut, stai în oglindă şi te vaiţi că ţi-a mai apărut câte un rid. Când vei putea să apreciezi lucrurile care te fac să te simţi împlinită - precum familia, munca, prietenii, posibilitatea de a-i ajuta pe alţii şi lista ar putea continua -, te vei putea concentra pe ceea ce contează cu adevărat", spune fostul model.
Deşi a renunţat la lumea modei, care i-a oferit atâtea bucurii, a descoperit că e şi mai frumos că ai o familie perfectă. "Am avut o viaţă minunată în modeling, dar s-a terminat. Sunt mămică acum, şi când ai copii vezi lumea cu alţi ochi. Mulţumită lor duc o cu totul altă viaţă acum, iar pentru mine, asta valorează cât o avere", a concluzionat Cindy Crawford.