Băncile vor fi obligate să dea la bancomat sumele exacte pe care le vor clienții

 1 comentariu
Senatul a adoptat proiectul de lege prin care băncile vor fi obligate să permită retragerea oricărei sume dorite de la bancomat, chiar dacă nu ești clientul lor.Foto: Hepta

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care le va permite cetățenilor să retragă exact suma de bani de care au nevoie de la bancomatul oricărei bănci, fără a mai fi constrânși să selecteze doar din sumele prestabilite oferite în prezent de interfețele ATM-urilor atunci când folosesc un card emis de o altă instituție financiară, relatează Profit.ro.

Inițiativa legislativă a primit sprijinul reprezentanților tuturor partidelor parlamentare, beneficiază de susținerea Băncii Naționale a României și a Guvernului, iar după votul favorabil din Senat se îndreaptă către Camera Deputaților, care este for decizional.

Fără sume impuse când retragi bani de la un ATM strain

În prezent, numeroase automate bancare de retragere a numerarului permit utilizatorilor care dețin carduri emise de alte bănci să efectueze retrageri exclusiv prin selectarea unor valori predefinite (de exemplu: 50, 100, 200 sau 500 de lei).

Această restricție îi împiedică pe clienți să introducă o sumă personalizată, obligându-i adesea să retragă mai mulți bani decât au nevoie sau să efectueze mai multe operațiuni succesive.

Inițiatorii proiectului legislativ subliniază că această limitare nu are la bază o problemă tehnică a automatului, ci este doar o configurare de interfață aplicată de anumite bănci pentru cardurile care nu le aparțin.

Situația devine cu atât mai neplăcută cu cât clienții plătesc deja comisioane pentru retragerile de la alte rețele de bancomate, dar sunt împiedicați să își gestioneze liber propriile fonduri.

Reprezentanții Parlamentului arată că dreptul de proprietate asupra banilor din cont include și libertatea de a decide cuantumul exact al numerarului retras.

Impunerea unor valori prestabilite reprezintă o restrictionare disproporționată, mai ales că clienții proprii ai băncii care deține ATM-ul au de cele mai multe ori acces la opțiunea de sumă personalizată.

BNR și Guvernul susțin măsura: Când va intra în vigoare noua regulă

Atât Banca Națională a României, cât și Executivul au transmis avize favorabile pentru acest proiect de lege.

BNR a punctat că noua măsură va îmbunătăți considerabil accesul cetățenilor la numerar, în special în mediul rural și în regiunile mai puțin dezvoltate, unde rețeaua de bancomate este restrânsă și oamenii sunt nevoiți să folosească orice ATM disponibil.

Banca centrală a recomandat clarificarea aplicării regulii și pentru prestatorii de servicii de plată autorizați în alte state membre ale Uniunii Europene care activează pe piața din România.

La rândul său, Guvernul a susținut inițiativa și a propus ajustarea termenului în care băncile vor trebui să își modifice sistemele informatice.

Senatorii au însușit recomandarea Executivului, stabilind un termen de conformare mai generos pentru instituțiile financiare.

Astfel, obligația de a permite introducerea sumelor personalizate la orice bancomat va intra în vigoare în termen de 120 de zile de la publicarea noii legi în Monitorul Oficial, după ce va primi votul final din partea Camerei Deputaților și va fi promulgată de președinte.

Adoptarea legii nu va elimina opțiunile existente de retragere rapidă pentru cei care le preferă și nici nu va afecta limitele tehnice de securitate stabilite de bănci sau restricțiile obiective legate de stocul și cupiura bancnotelor disponibile în automat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    NECULAI52 30.09.2026, 17:11

    La BRD există opțiunea " altă sumă "!

ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
12 oct.
Trei muncitori români au fost găsiți morți într-o fosă septică, pe un șantier din Portugalia: alți 3 bărbați au scăpat cu viață
12 oct.
Franța a capturat un petrolier din flota fantomă a Rusiei în largul insulei Réunion, anunță Emmanuel Macron
12 oct.
Ungaria folosește apa de la fermele piscicole pentru irigarea terenurilor afectate de secetă
12 oct.
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
12 oct.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru