Dacă pentru cele patru fete, care au ajuns pe Insula Iubirii în cel de-al cincilea sezon, acceptarea se face cu pași mici și temători, pentru partenerii lor rămași singuri în resorturi alături de Dana, Maria, Nico și Bianca, ispita a însemnat îmbarcarea spre fantezie

 

Concurenții dau naștere celui mai șocant dintre sezoane, în care ispitirea nu întâmpină diguri, iar pentru una dintre fete, cinci ore au fost suficiente pentru ca a-și vedea iubitul în brațele ispitei! O zi plină de adrenalină, complimente mai mult sau mai puțin subtile și o ținută provocatoare au fost suficiente pentru ca la întoarcerea de la date unul dintre concurenți să ajungă direct în pat, în brațele ispitei, uitând complet de promisiunile făcute iubitei sale!

Cine a căzut în ispită pe Insula Iubirii, la doar cinci ore de la despărțirea de iubită

Alarma a instaurat haosul și panica în rândul fetelor și a adus cel mai șocant moment pe care insula l-a trăit până acum: prima cădere în ispită la doar cinci ore de la despărțirea de iubită. Este vorba despre Adrian, iubitul Denisei. Cei doi au o relație de cinci ani, care s-au șters însă cu buretele, atunci când tânărul în vârstă de 24 de ani a întâlnit-o pe Maria, una dintre cele mai râvnite ispite.

Citește și

Ultima fotografie cu Răzvan Ciobanu înainte să moară. Era la Mamaia, îmbrăcat cu hainele pe care le purta când a avut accidentul

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.