Cine este Emanuel Bădilă, românul acrobat într-un show din Dubai. Antonia și Mira, prezente la spectacolul tânărului

Comentează
Arhiva foto

Sibianul Emanuel Bădilă are 23 de ani și este în prezent singurul român acrobat în show-ul numărul 1 din Dubai. Și-a dedicat copilăria practicării gimnasticii, dar nu regretă niciun moment că a ales ore în șir de trudă cotidiană în sala de sport.

Inițiat în august 2017, “La Perle by Dragone” este un spectacol de 90 de minute care literalmente electrizează privitorul. Mai mult de 50 de artiști din toate colțurile lumii își pun laolaltă măiestria, fiecare contribuind la un show complex și fascinant, ce include de la dans la acrobații acvatice sau aeriene.

Emanuel Bădilă a ajuns să fie protagonist al acestui spectacol deosebit în urma unei selecții riguroase.

„Pe rețelele de socializare am văzut că se fac audiții pentru acest spectacol, dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să lucrez într-un show atât de mare. După primul tur de audiții au selectat șase băieți din 60, numărându-mă și eu printre cei aleși. Am fost chemați peste două săptămâni din nou, pentru un alt trial. În final am fost aleși eu și un băiat din Marea Britanie”, își amintește Emanuel, care a ajuns în Dubai ca antrenor de gimnastică.

Acesta a făcut gimnastică încă de la vârsta de 4 ani, sacrificând clipe prețioase dintr-o copilărie pe care și-ar fi putut-o petrece la joacă alături de amicii de atunci.

“Pe lângă calitățile atletice, capacitatea de a te angrena cu succes în acrobații, pe bază de mobilitate și în egală măsură de forță, au contat la selecție și aplecarea spre actorie și improvizație. Mă bucur că am izbutit să-mi demonstrez polivalența la momentul potrivit și am pornit astfel pe acest drum”, spune Emanuel Bădilă, originar din Sibiu.

Mai mulți artiști români, prezenți la spectacolul românului

Show-ul  “La Perle by Dragone” este regizat de unul dintre cei mai cunoscuți directori artistici ai lumii, Franco Dragone. Spectacolul are zece reprezentații săptămânale, câte două pe zi de marți până sâmbătă, inclusiv. În atari condiții timpul liber rămas la dispoziția protagoniștilor este limitat la maximum.

„Iubesc ceea ce fac, deși activitatea asta plină de adrenalină îmi lasă extrem de puțin timp liber. Ceea ce îndeobște se numește weekend, în cazul meu este reprezentat de zilele de duminică și luni. De marți încolo se derulează un ciclu săptămânal intens, cu antrenamente energice și spectacole la foc automat”, explică Emanuel.

Satisfacția de a fi parte activă în universul acestui spectacol unic din Dubai este potențată și de calitatea privitorilor, deseori de rang înalt. „Show-ul este superb, chiar și pentru mine. Când am ocazia să-l văd din public mereu rămân surprins. Este locul unde dacă intri îți vei dori să revii și pentru a doua oară.

Avem tot timpul și mari vedete în sală. Unele staruri au venit să vadă show-ul nu doar o singură dată, ci chiar de patru sau cinci ori. 

Floyd Mayweather, legenda boxului mondial, a venit de trei ori până acum, Ronaldinho a fost prezent în sală de două ori, au mai fost Zidane, Benzema, Pogba și mulți alții. Din România au fost la spectacolul nostru Antonia, Mira sau Adelina Pestrițu”, ne dezvăluie tânărul sibian.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală