10 actori de teatru se pregătesc de întâlnirea cu lumea cinematografiei la cea de-a 10-a ediție a programului 10 pentru FILM, derulat în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). O rampă de lansare dedicată artiștilor care s-au remarcat pe scenele teatrelor din România, dar nu au avut încă șansa de a se afirma pe marile ecrane.
Cuprins:
Programul îşi propune să promoveze figuri noi în filmul românesc, spun organizatorii.
Până în prezent, 90 de actori au fost promovați în cadrul proiectului. Aflaţi la debut sau cu roluri secundare la activ, cei 10 actori selectați la această ediție vor fi prezentați la TIFF 2021, unde vor beneficia de materiale de prezentare – fotografii și video – și de întâlniri cu profesioniști din industrie.
Actorii selectaţi la această ediţie sunt:
Cei 10 actori și actrițe au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: regizorul și producătorul Tudor Giurgiu – președintele festivalului, criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki și Oana Stoica, directorul de casting Florentina Bratfanof, Răzvan Penescu - editorul portalului Liternet și Cătălin Dordea, director de casting și coordonator al proiectului 10 pentru Film.
90 de actori au fost selectați în ultimii ani în programul Zece pentru FILM. Mulți dintre ei au interpretat ulterior roluri de succes în lungmetraje și seriale TV foarte apreciate. Printre aceștia se numără Elena Purea (Tata mută munții), Csaba Ciugulitu (Valan – Valea sufletelor, Între Chin și Amin), Cristian Balint (The Blacklist), Rareș Andrici (Bacalaureat), Vlad Bălan (Valea Mută), Nicoleta Lefter (Contraindicații, Povestea unui pierde-vară), Maria Obretin (The Nun, Umbre, 6,9 pe scara Richter), Carmen Florescu (Parking), Silvana Mihai (Mia își ratează răzbunarea, Umbre), Ana Covalciuc (Câteva conversații despre o fată foarte înaltă), Eduard Trifa (Scara), Lucian Pavel (Berliner, Un pas în urma serafimilor).
Ediția a 20-a a TIFF va avea loc între 23 iulie și 1 august, la Cluj-Napoca.