Ce relație are în prezent Claudia Pătrășcanu cu Gabi Bădălău: „S-au făcut greșeli. Am înțeles multe”

Comentează

După o relație care a durat mai mulți ani și în urma căreia au făcut doi copii, Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au decis să se despartă și să pornească pe drumuri separate.

Din păcate pentru cei doi, ruptura a fost una deloc plăcută, care s-a lăsat cu mai multe procese între cei doi foști soți. Iar cea care i-a fost mereu alături Claudiei Pătrășcanu a fost mama ei.

Mama artistei i-a fost alături după despărțirea de Gabi Bădălău

„Am avut-o alături pe mama mea, care tot timpul m-a împins de la spate, m-a ajutat cu cei mici, copiii care își doresc foarte mult să fiu pe scenă, pentru mine este mai important decât orice, prietenii, inclusiv colegii din muzica veche și alți colegi, m-au felicitat pentru proiect. Sunt singură. Se pare că lucrurile în viață nu sunt întotdeauna cum par a fi și ne-am dori.

Sunt singură, sunt fericită, eu mereu am fost fericită cu mine. Încerc să mă bucur de tot ceea ce îmi este dat. Sunt în permanență cu cei mici, mă ocup de ei, de activitățile lor, de școală, de muzică. Nu înseamnă că mă uit pe mine, dar viața mea nu depinde de o persoană anume și nici nu îmi grăbesc viitorul sau soarta”, a spus vedeta pentru Cancan.

Întrebată în ce relații este în prezent cu Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcanu a precizat că încearcă să ajungă la o înțelegere, de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.

„Probabil că am făcut greșeli sau alegeri greșite, am învățat din ele și nu le mai repet. Las lucrurile să se întâmple așa cum vin. Eram tânără și făceam lucruri pe care nu trebuia să le fac, ar fi trebuit să gândesc mai mult, dar tinerețea te grăbește cu lucrurile în viață. Nu am niciun regret, îmi accept viața cum este, cu bune și cu rele. Am învățat să fiu mai bună, mai înțeleaptă și să înțeleg mai bine oamenii.

M-am călit în anumite situații, dar nu am nimic de regretat. Am doi copii minunați, sănătoși, sunt recunoscătoare pentru tot ce primesc, niciodată nu mă grăbesc. La mine toate s-au întâmplat treptat, nu pe grabă. Nu știu dacă am ajuns la o înțelegere, dar este tatăl copiilor mei, îmi iubesc copiii enorm de mult. S-au făcut greșeli, timpul a trecut, iar eu am înțeles multe. Era bine să nu se întâmple ceea ce s-a întâmplat, nu ne mai întoarcem în timp, prezentul și viitorul contează.

Eu îmi respect copiii și știu că ne iubesc pe amândoi la fel. Îmi doresc să crească sănătos, cu principii de viață sănătoase și să nu crească cu traume sau ranchiună. Mai sunt copii care poartă ranchiună, dar eu nu-mi doresc să se întâmple asta. Până la urmă și noi suntem oamenii, chiar dacă suntem părinți, și părinții mai greșesc și cu toții greșim”, a mai adăugat artista pentru sursa citată.

Cântăreața a vorbit și despre procesele pe care le-a avut de-a lungul anilor cu Gabi Bădălău, afirmând că speră ca acestea să ajungă la final.

Artista speră ca toate procesele să se încheie mai repede

„Se vor termina și aceste procese, au apărut altele. O să se termine, nu vreau să mă mai gândesc la ele, am avocați care merg la ele și mă reprezintă. Se vor termina și acestea, sunt convinsă că se vor termina, cu înțelepciune și cu bunătate din partea mea, se vor termina.

Nu am așteptări din partea altora, fiecare face și gândește cum poate și cum dorește. Când o vrea Dumnezeu, se vor termina. Mai târziu o să ajungem la bătrânețe și o să regretăm că a trebuit să stăm prin procese. Până la urmă copiii cresc și ei trebuie să fie liniștiți, liniștea este mai presus decât multe”, a încheiat Claudia Pătrășcanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește