În această dimineaţă, Buzdu a povestit ce a avut de pătimit în week-end. "Era să ajung la spital. A venit o maşină să mă ducă la aeroport la Cluj şi pe drum mergeam şi în faţa noastră se bagă o doamnă cu număr de Germania, cu o maşină din 1984 şi ne buşeşte. Am ieşit de pe carosabil şi dar nu era şanţ ne-am fi răsturnat", a spus acesta la Radio ZU.
Buzdugan a continuat: "Şi femeia pleacă, dă-i claxoane, dă-i flashuri şi ne-am dus după ea să o oprim. Am filmat-o cu iPhone-ul şi i-am zis şoferului să blocheze două benzi ca să o oprească. Am reuşit, la care ea: "Ce s-a întâmplat?" Zic: "Ia uitaţi-vă la ambele maşini!" la care ea: "Aaaaa. Nu am simţit nimic, aveam muzica tare şi copiii vorbeau foarte tare".
Matinalul Buzdugan (foto) a încheiat: "Nici nu ştia dacă are maşina asigurare. Era de pe altă planetă".