Rãzvan are 38 de ani, dar primul contact cu bucãtãria l-a avut la o vârstã foarte fragedã: „La şase ani am fãcut prima mea supã, la ibric, dintr-un rac prins chiar de mine” îşi aminteşte amuzat concurentul. O datã cu trecerea anilor, Rãzvan a fost nevoit sã se îndepãrteze puţin de gastronomie şi sã se îndrepte cãtre „lucruri mai serioase”, astfel cã a absolvit douã facultãţi, în domeniul comerţului şi al construcţiilor, dar şi un master la Barcelona.  Dragostea pentru bucãtãrie a rãmas însã foarte mare, astfel cã atunci când a prins momentul, Rãzvan a revenit la marea lui pasiune. A lãsat firma de construcţii pe care o întemeiase la întoarcerea în România şi a pornit într-un business cu totul nou – prima firmã din România importatoare de cuţite ceramice direct din Japonia. „Sigur cã sunã straniu ca un inginer constructor cu propria firmã sã renunţe la carierã pentru a deveni bucãtar, dar eu mã consider norocos cã am beneficiat de oportunitatea de a face ce-mi place cel mai mult!” spune Rãzvan.
Tocmai cuţitele pe care le îndrãgeşte atât de mult i-au dat de furcã în primul episod al competiţiei „Top Chef”, difuzat lunea aceasta, de la 20:30, la Antena 1, Rãzvan rãnindu-se la mânã în timpul duelului. Cum va gestiona momentul şi dacã va reuşi sã meargã mai departe în show,  rãmâne de vãzut luni seara.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.