Andrei Epure e un tânăr brunet și melancolic născut în 1989 la Târgu Jiu, care după ce a studiat Litere, apoi scenaristică & critică de film la UNATC, a scris  scenarii de scurt și lungmetraj, și a trecut la regie.

Anul acesta a regizat primele două scurtmetraje. „Poate întunericul mă va acoperi” a fost luat în competiție la Festivalul de la Moscova, iar „Interfon 15” la Cannes, în secțiunea paralelă Semaine de la Critique. 

„Interfon 15” (produs de Saga Film cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei), combină punctele de vedere ale mai multor locatari care descoperă o vecină inconștientă la intrarea în bloc. Nu contează situația reală a victimei, ci ce cred vecinii:  a leșinat de la alcool, de la medicamente, vorbea cu copacii șamd. 

Interpreții filmului sunt: Cosmina Stratan, Otilia Panainte, Mihaela Sîrbu, Ana Ciontea, Ozana Oancea, Marius Ghica, Ioana Mateescu, Liviu Pintileasa, Mara Luca, Mihai Ghiță și Ștefan Mureșeanu, iar Andrei Epure a venit la Cannes alături de producătorii Ana-Maria Gheorghe și Alex Teodorescu, și de actorii Cosmina Stratan, Marius Ghica și Mihai Ghiță (care a compus și muzica).

O problemă de limbaj

În interviul acordat pentru „Libertatea”, Andrei Epure spune că mai mult decât de doza de indiferență din cotidian a fost interesat să vadă cum imposibilitatea limbajului de a exprima drama scurtcircuitează capacitatea noastră de empatie. 

Regizorul imaginează împreună cu directorul de imagine Laurențiu Răducanu un spațiu care se modifică în funcție de fiecare nou personaj odată cu schimbarea poziției fixe a camerei și în care se insinuează o prezență invizibilă. Are ea legătură cu vecina inconștientă sau e o proiecție a celorlalți? E o singură mișcare de cameră în întreg filmul, atunci când interfonul începe să sune singur, iar camera baleiază blocul și se îndepărtează.

„Interfon 15” pleacă de la datele cotidianului explorat de neorealismul românesc pentru a sugera, dincolo de realitățile celorlalți, o realitate invizibilă și misterioasă care poate deveni perceptibilă doar dacă se deschide singură. 

„Prefer să iau lucrurile pas cu pas”

Reporter: Cât de mult mizezi pe faptul că selecționarea de la Cannes ți-ar putea deschide niște uși?
Andrei Epure:
Am observat că există o libertate mai mare atunci când lucrezi fără vreo așteptare anume. Prefer să iau lucrurile pas cu pas. Momentan, mă bucur să arăt filmul într-o sală de cinema și, mai ales, în competiția celor de la Semaine de la Critique. Ei au un program de dezvoltare de lungmetraj în decembrie care se numește Next Step și în care ești invitat automat odată ce ai un scurtmetraj în selecție.

Practic, ei urmăresc și încurajează tranziția către lungmetraj, oferind un spațiu de discuții și întâlniri. Mai mult de atât, mă ajută evident și pentru următoarele proiecte.

Andrei Epure, regizor:

– Tentația e prea mare să nu mergi spre lungmetraj, nu?
Tentația există deja de ceva timp. Nu voiam neapărat să fiu scenarist sau regizor. Voiam să fac filme. Am ales scenaristică pentru că eram student la Litere și mi s-a părut mie atunci o alegere mai naturală decât altele. La un moment dat am vrut actorie dar, din fericire, n-a ținut mult. Îmi plac mult și montajul, și imaginea. Oricum, cred că regia e un punct de întâlnire al unor zone care mă interesează. 

– Totuși, există regizori care fac numai scurtmetraj. E ca și cum ar rămâne la mașină mică în loc să țintească spre 4×4?
Cred că orice poveste poartă în sine și forma în care trebuie spusă. Unele funcționează mai bine în scurtmetraj, altele, nu. Eu încerc să caut expresia care se potrivește cel mai bine cu ce vreau să spun. Simt că problema cu regia s-a insinuat treptat și natural în viața mea, și nu a venit pe un fond de insuficiență a scenaristicii, ci a venit cumva complementar. 

Primul lungmetraj, o continuare la „Interfon 15”

Corespondență de la Cannes: Interviu cu regizorul Andrei Epure („Interfon 15”) despre viteza cu care punem etichete oamenilor și le lăsăm acolo
Cadru din scurtmetrajul „Interfon 15”

– „Câini care latră la distanță”, cu care ai câștigat în 2019 concursul „Scrie un scenariu pentru Sebastian Stan” din 2019 (organizat în cadrul American Independent Film Festival),  va fi debutul tău în lungmetraj?
Nu. Am renunțat la acel proiect pentru moment. Debutul e, de fapt, o continuare a poveștii din „Interfon 15” și se numește „Nu mă lăsa să mor”. Ne pregătim să aplicăm la următoarea sesiune de finanțare organizată de CNC. 

– În scurtmetrajele pe care le-ai regizat pe un soi de amenințare tăcută – din altă realitate sau din adâncul personajelor, legată de simțul lor moral. De unde vine această fascinație?
Îmi place să cred că amenințarea nu se rezolvă nici la final pentru că nu are cum într-un timp atât de scurt. E doar un fragment. De cele mai multe ori spre final apar revelații false, traduse din comoditate și din refuzul personajelor de a se situa pe un teren incert.

Nu e o fascinație, ci un fel de a privi care vine probabil din anxietate. Nu încerc să-l cultiv sau, cel puțin, nu conștient. Încerc doar să provoc un context prin care senzațiile mele să fie împărtășite de un eventual grup.

– „Interfon 15” seamănă ca temă cu „Interior. Scară de bloc” (scurtmetrajul cu care Ciprian Alexandrescu a fost selecționat la Cannes 2008, în Cinéfondation), dar și cu lungmetrajul lui Radu Muntean „Un etaj mai jos”, care a fost în Un Certain Regard la Cannes în 2015. Conștient fiind că ar putea fi comparat cu aceste filme, de ce ai ținut totuși să-l faci? 
Am aflat târziu de scurtmetrajul lui Ciprian Alexandrescu, după ce am luat finanțare. L-am văzut, era totuși diferit de ce voiam să fac. Sigur că există asemănări, dar prea puține ca să renunț. „Un etaj mai jos” e chiar și mai departe de zona mea de interes. Probabil comparațiile nu pot fi evitate pentru că fiecare film trebuie încadrat și înțeles într-o anumită tradiție ca să putem trece rapid la alte lucruri.

„Am încercat să observ iluziile de care ne agățăm”

– Punctul comun dintre ele e că încă există indiferență față de celălalt și o concentrare pe propria persoană/familie. Crezi că e ceva specific post-comunismului sau e pur omenesc?
Mai mult decât indiferența față de semeni, am vrut să vorbesc despre insuficiența limbajului în a exprima drama cuiva astfel încât să fie înțeleasă. Unele lucruri nu pot fi comunicate, ci doar interpretate. Am încercat să observ iluziile de care ne agățăm ca să ne facem viața mai suportabilă. Totul trebuie să aibă o explicație la care de obicei ajungem foarte rapid. Nu știu ce e de făcut, dar cred că e necesar să fim deschiși în fața misterului.

– Această insuficiență se referă și la limbajul cinematografic?
Avantajul cinemaului e că implică o oarecare distanță, un fel de realitate în ramă, delimitând niște probleme pe care poți să le vezi ceva mai clar. Sau, dimpotrivă, poate îngreuna lectura. Ideea e că poți interveni mai conștient decât o faci în mod uzual atunci când încerci să mărturisești ceva cuiva. 

„Boschetara de la trei”

– Cum ai ales tipologiile vecinilor, le-ai dorit reprezentative pentru societatea românească?
Am încercat să aleg un termen care poate accepta mai multe interpretări. „Boschetara” (cum îi spun unii vecini persoanei găsite inconștiente) poate însemna o persoană fără domiciliu, dar mai poate însemna și alcoolică. Oricum, cineva de evitat și gata etichetat. Din nou, nu mi se pare că ține de indiferență, ci de rapiditatea noastră de a trece prin gânduri și de a generaliza.

Poate nu e prima dată când locatara leșină în fața blocului. E suficient să se întâmple o singură dată pentru că din acel moment ea va fi cunoscută ca fiind „boschetara de la trei”. 

Unele interpretări rămân fixate așa cum au fost înțelese inițial și nu ne mai întoarcem niciodată la ele pentru a le reevalua. Aici ar putea fi indiferența despre care întrebi, față de modul în care gândim. Nu mi-am dorit tipologii și cu atât mai puțin reprezentative pentru societatea românească. Cred că se pierd multe nuanțe în felul acesta de a construi personaje. 

– Cum ai gândit stilistica elegantă a filmului împreună cu directorul de imagine Laurențiu Răducanu?
Pentru noi a fost important ca fiecare cadru să fie strâns legat de vecina de la 3, să-i simțim prezența chiar și atunci când e absentă. Am vrut un fel de conflict între o perspectivă obiectivă și una subiectivă, și să imprimăm camerei o curiozitate constrânsă în acel spațiu pe care nu poate să-l părăsească.

După Cannes „mă întorc la scris”

– Urmează niște întrebări-fulger. Kieslowski sau Kubrick?
Kubrick. 

– Puiu sau Mungiu?
Amândoi, din motive diferite. 

– Oscar sau Palme dor?
Palme dor.

– Cioran sau Eliade?
– Eliade. 

„De ce-ai dat, mă?” sau “Lasă-i să moară proști”?
„De ce-ai dat, mă?”

– Bunătate sau inteligență?
Bunătate.

– Ce ar trebui să mai știe cititorii „Libertatea” despre tine?
Cred că filmul ar trebui să vorbească în numele meu așa că îi invit să-l vadă. O să fie proiectat la TIFF și la Anonimul. 

– Ce urmează pentru tine după Cannes?
Mă întorc la scris.  

Citeşte şi:

Corespondență de la Cannes: Ziua în care starurile de la Hollywood au venit cu autobuzul la premiera filmului în care joacă

4068-164200-lib.jpg

Corespondență de la Cannes: Interviu cu Teodora Ana Mihai despre culisele realizării lui „La Civil”, un film despre violența de zi cu zi din Mexic

FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
Playtech.ro
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Observatornews.ro
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Horoscop 25 iulie 2021. Leii au o adevărată colecție de întrebări nerostite, la care au nevoie de un răspuns
HOROSCOP
Horoscop 25 iulie 2021. Leii au o adevărată colecție de întrebări nerostite, la care au nevoie de un răspuns
Efectul neașteptat pe care l-a avut deschiderea unei piscine într-o comună din Vaslui. Este cea mai modernă din zonă
Știrileprotv.ro
Efectul neașteptat pe care l-a avut deschiderea unei piscine într-o comună din Vaslui. Este cea mai modernă din zonă
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul