Costin Mărculescu a povestit că, în 2004, a fost invitat în emisiunea Oanei Zăvoranu de la TVR şi, fermecat de spiritul, frumuseţea şi umorul ei, a cerut-o în căsătorie în momentul în care s-a terminat interviul. Din păcate, „era luată, ea fiind atunci cu Coveşeanu”, a povestit actorul în emisiunea „Drept la ţintă” de la Kanal D.

La câteva luni după, Mărculescu si-a amintit că a văzut o declaraţie a Oanei într-un ziar în care spunea că este în căutarea bărbatului perfect: „Caut actor, bogat, inteligent, sufletist, potent…”. În acel moment, Costin a cerut-o din nou în csăsătorie: „I-am trimis un mesaj cu descrierea respectivă, actor, bogat, inteligent…Te măriţi cu mine? Apoi m-am semnat”, a mărturisit Costin Mărculescu. În aceeaşi zi însă, actorul a aflat din presă că se cuplase cu Pepe, iar toate speranţele lui s-au năruit…
De altfel, starea de sănătate precară a Oanei din ultimele zile a făcut să iasă la iveală şi faptul că între Mihai Mitoşeru şi brunetă ar fi fost câteva „încercări” de a avea o relaţie, înainte şi după Pepe.
Citeşte şi: DEZVĂLUIRE BOMBĂ despre Oana Zăvoranu şi Mihai Mitoşeru! Toată lumea credea că sunt PRIETENI FOARTE BUNI, însă între ei au existat RELAŢII DE DRAGOSTE !

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.