Chiar pe 1 iunie, Andreea Bănică s-a internat în spital și a suferit o intervenție chirurgicală la nas. Acum, la două săptămâni de la operație, vedeta a anunțat cu ce se confruntă.

Are corzile vocale inflamate.

„Abia aștept să îmi revin după operație. Perioada aceasta necesită îngrijire mare, igienă corespunzătoare. Încă vorbesc pe nas și observ că răgușeala mai este prezentă.

După operație, doctorul mi-a spus că am puțin inflamate corzile vocale. De aici răgușeala mea”, a notat ea într-o nouă postare pe Instagram.

Cu ce se confruntă Andreea Bănică după operația la nas. „Abia aștept să îmi revin”

La sfârșitul lunii mai, Andreea Bănică a vorbit despre problema de sănătate cu care se confruntă de ceva timp, o afecțiune a căilor respiratorii. Medicul a fost cel care a decis că trebuie să sufere o operație din cauza deviației de sept.

„Urmează în curând să fac o operație la care m-am gândit foarte mult timp și pe care nu aș fi vrut s-o fac vreodată. (…) Nu mai respir bine, nu mă oxigenez bine, adică am o deviație de sept care nu mai poate fi amânată, că doar n-o să mă operez la 50 de ani.

EXCLUSIV. DNA anchetează modul în care a fost închiriat apartamentul de 6.500 de lire al directoarei ICR Londra. Cazul, dezvăluit de Libertatea în urmă cu două luni
Recomandări
EXCLUSIV. DNA anchetează modul în care a fost închiriat apartamentul de 6.500 de lire al directoarei ICR Londra. Cazul, dezvăluit de Libertatea în urmă cu două luni
andreea banica operatie la nasIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

M-am hotărât s-o fac și o fac cât mai repede, așa că de pe 1 iunie încolo o să respir mult mai bine”, le-a spus Andreea Bănică fanilor ei de pe Instagram pe 28 mai.

Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
GSP.RO
Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Playtech.ro
Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Viva.ro
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Un cutremur devastator de 7,8 pe Richter a lovit Turcia și Siria. Sunt peste 500 de morți și mii de răniți, zeci de clădiri s-au prăbușit
Observatornews.ro
Un cutremur devastator de 7,8 pe Richter a lovit Turcia și Siria. Sunt peste 500 de morți și mii de răniți, zeci de clădiri s-au prăbușit
Cu cât au fost amendați turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis
Știrileprotv.ro
Cu cât au fost amendați turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
FANATIK.RO
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
HOROSCOP
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?