Cum a trecut Oana Zăvoranu peste infidelitatea soțului: „Am simțit că și el își dorește asta mult”. Au fost la un pas de divorț

 15 comentarii
Oana Zăvoranu și Alex Ashraf

Oana Zăvoranu a suferit enorm când a aflat că Alex Ashraf a înșelat-o. Cei doi au fost la un pas de divorț, însă actrița și-a iertat soțul infidel, care i-a promis că nu va mai avea ochi decât pentru ea.

Pe una dintre rețelele de socializare, Oana Zăvoranu a primit întrebări din partea fanilor ei. Cei care o urmăresc în mediul online pe vedetă au vrut să afle cum a reușit aceasta să își ierte soțul. Alex Ashraf avea o relație extraconjugală de ceva timp, iar actrița îl acuza că a cheltuit din banii ei cu amanta. Însă... totul este bine când se termină cu bine. Oana și-a iertat soțul, iar acum își trăiesc povestea de dragoste ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Pentru că este iubirea vieții mele și sufletul meu pereche. Pentru că am simțit că și el își dorește asta mult. Pentru că Dumnezeu ne-a unit și pentru că nu mor vulturii când vor fluturii”, a scris Oana Zăvoranu pe contul ei personal de Instagram.

Actrița nu s-a ferit niciodată să recunoască iubirea pe care i-o poartă lui Alex Ashraf. După problemele în cuplu, cei doi au decis să înceapă totul de la zero și să lase în trecut toate greșelile făcute. Soțul Oanei Zăvoranu și-a asumat tot ceea ce a făcut și este fericit că actrița a reușit să-l ierte și să-l primească din nou acasă.

Alex Ashraf i-a promis Oanei Zăvoranu că nu o să o mai înșele

Alex Ashraf a făcut declarații pe larg despre împăcarea cu Oana Zăvoranu, după ce au renunțat la divorț. Pentru Cancan, bărbatul a mărturisit cum a obținut iertarea vedetei, cu care nu a încetat să vorbească nici când erau separați.

Soțul Oanei Zăvoranu recunoaște acum că a făcut „o prostie atunci când am plecat” și consideră că totul a avut loc „într-un moment de rătăcire”. Alex Ashraf a renunțat la divorț și a luptat pentru împăcarea cu soția, care l-a iertat și l-a primit înapoi acasă.

„Eu am făcut primul pas al împăcării. Nu e nicio rușine să spun asta. Pur și simplu, mi-am dat seama că am făcut o prostie atunci când am plecat de lângă ea, într-un moment de rătăcire. Fiecare dintre noi mai trece și prin perioade dintr-astea, de vulnerabilitate.

De data asta a fost vina mea! Când am realizat gafa imensă făcută, am purtat o lungă discuție cu Oana pe tema asta. Bine, nici în perioada în care am stat separat, noi am continuat să ținem legătura, să discutăm. O făceam în fiecare zi și asta cred că ne-a prins bine amândurora”, a declarat Alex Ashraf, care oferă amănunte din culisele împăcării.

„Cine crede că Oana aștepta momentul în care să mă vadă îngenuncheat în fața ei, cu un imens buchet de flori în mână și cu un parfum sau vreun Rolex în cealaltă, greșește! Amândoi am realizat că într-un cuplu vina se împarte la doi și tot împreună ne-am oferit o nouă șansă”, a mai spus Alex Ashraf, care i-a făcut un jurământ Oanei Zăvoranu când s-au împăcat.

„I-am promis că-i voi fi fidel! Asta e tot ce contează! Și i-am mai spus că nu o să mai calc strâmb niciodată!”.

De ce Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au vrut să divorțeze

După 10 ani de relație și 7 ani de căsnicie, Oana Zăvoranu și Alex Ashraf ajunseseră la divorț. Nu ea a fost cea care a depus actele pentru separarea legală, ci el, după cum a anunțat acum mai bine de o lună în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, de la Antena Stars.

Acolo a făcut primele declarații despre divorț, după ce Oana Zăvoranu i-a adus mai multe acuzații, ba că ar fi fost infidel, ba că ar fi luat sume impresionante din banii familiei. „Eu am plecat din căsnicie! Eu am înaintat divorțul!

Eu cu asta am vrut să încep, ca să nu se mai speculeze că ea a făcut lucrurile astea. Eu am lăsat totul în urmă și am plecat doar cu hainele mele!”, a declarat Alex Ashraf, la Antena Stars. Acum, bărbatul a renunțat la divorț și s-a împăcat cu vedeta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (15)
  • Avatar comentarii

    MoSi202 05.12.2023, 18:15

    Multă sănătate și fericire impreună !

  • Avatar comentarii

    Narcisu 05.12.2023, 18:27

    O povestioara de pe plaiuri mioritice..

  • Avatar comentarii

    Gabryella 05.12.2023, 20:20

    Ei … reiau de la 0 ,poate pentru el e valabil.Poate va fi o șansa pentru el,iertându-l.

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 05.12.2023, 21:57

    Viata merge înainte......

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 06.12.2023, 00:32

    Sa speram ca va fi bine de acum incolo.

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!