În urmă cu un an jumătate, Rocsana Marcu a renunțat la televiziune și s-a mutat în Anglia. Nu are o casă de milioane de lire, însă este o casă primitoare, unde ea se simte foarte bine. Fosta prezentatoare TV a prezentat tuturor locuința sa din Londra. Casa are ferestre mari, în stil londonez, și este potrivită pentru ea și cele două fiice ale sale.

Rocsana Marcu stă cu chirie în Londra, iar cea care a ales casa a fost chiar fiica ei cea mare. Inițial, vedeta și-a dorit să stea într-o altă zonă, însă fata ei a insistat să se mute acolo.

„Este un loc pe care l-am ales după sufletul meu și mă simt foarte bine aici. Eu când am închiriat acest loc am făcut un tur video, așa cum îl numim noi. Eu locuiam în România. Fetița mea a găsit locul acesta. Eu voiam să locuim într-o altă zonă, dar fata mea a zis că e frumos și aici am ajuns. Iubim foarte mult florile. (…) Mi-am adus și icoanele cu mine. Sunt mult mai multe, dar le-am împărțit așa în toate camerele. Eu la Londra am venit doar cu fetele, după aceea au ajuns și sacii cu haine. În afară de haine nu am venit cu nimic”, a declarat Rocsana Marcu.

rocsana-marcu-casa-londra-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
VIDEO Nervozitatea șefilor ASF când sunt întrebați de presă: ați încasat primă de performanță în 2022? Vicepreședinte: „Aveți un fix!” și a acoperit cu hârtii telefonul cu care era filmat
Recomandări
VIDEO Nervozitatea șefilor ASF când sunt întrebați de presă: ați încasat primă de performanță în 2022? Vicepreședinte: „Aveți un fix!” și a acoperit cu hârtii telefonul cu care era filmat

Cât a câștigat cel mai puțin Rocsana Marcu în Anglia

Fosta prezentatoare TV mărturisește că viața în Anglia este foarte scumpă, iar cheltuielile lunare ajung undeva în jurul sumei de 3.000 de lire. Tot aceasta a fost și cea mai mică sumă pe care ea a câștigat-o de când s-a mutat din România. Rocsana Marcu se ocupă cu imobiliarele în Anglia, iar în weekend are mai mereu spectacole.

„Viața mea la Londra este total schimbată, pentru că este foarte liniștită față de ceea ce trăiam în România. Se fac bani aici. La Londra se fac foarte mulți bani dacă ești bun în domeniu. (…) E foarte important atunci când mergi să te întâlnești cu clienții trebuie să ai o ținută elegantă. Mi-am cumpărat foarte multe costume. Toate hainele mele sunt în saci și le-am trimis la tata la țară. Câștig destul de bine cât să fiu fericită alături de fetițele mele. Prima casă pe care am vândut-o, după două luni, a fost un milion de lire. E scumpă viața la Londra. Cel mai puțin într-o lună am câștigat 3.000 de lire. Cheltuielile lunare mă duc tot pe acolo”, a mărturisit Rocsana Marcu într-un interviu pentru „Teo Show”.

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Viva.ro
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Observatornews.ro
Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Ce a pățit o româncă după ce a cumpărat un câine de rasă de pe Internet. Șocul a fost mare
FANATIK.RO
Ce a pățit o româncă după ce a cumpărat un câine de rasă de pe Internet. Șocul a fost mare
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Unica.ro
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză