După o perioadă de lungă de restricții, Daniela Gyorfi și-a reluat activitatea la fel ca mulți artiști din România. Susține concerte prin țară, e invitată la diferite evenimente, la nunți, la botezuri. La fiecare apariție poartă ținute viu colorate, e mereu coafată și machiată. Așa se întâmplă și în cazul aparițiilor ei la diverse emisiuni de televiziune.

Recent, ea a surprins, căci a apărut nemachiată. Daniela Gyorfi a fost fotografiată alături de George Tal, partenerul ei, și de un prieten. Vedeta nu are nici fond de ten, nici ruj, nici fard de ochi. S-a lăsat pozată fără urmă de machiaj.

daniela-gyorfi-nemachiata-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Ce spunea Daniela Gyorfi despre operațiile estetice

Nu de puține ori, interpreta a fost întrebată câte operații estetice are, iar Daniela Gyorfi susține că nu ar avea prea multe, deși schimbarea din ultimii ani este extrem de vizibilă. Aceasta a lămurit misterul. „Mi-e şi ruşine, nu ştiu cum să mai spun. Nu am operaţii estetice la faţă, că astea se văd. Mi-am făcut nişte proceduri non-invazive. Am trei operaţii la sâni. Şi de la lumină şi de la ruj am buzele mai mari.

Dacă ai buzele mai subţiri dai cu rujul mai aşa. Eu nu pun filtre la poze, sunt de modă veche”, a spus Daniela Gyorfi la emisiunea acum doi ani de zile la Antena Stars.

Simona Halep, victorie la Toronto! A învins-o în finală pe Beatriz Haddad Maia și urcă pe locul 6 WTA
Recomandări
Simona Halep, victorie la Toronto! A învins-o în finală pe Beatriz Haddad Maia și urcă pe locul 6 WTA

Acum câteva luni s-a aflat că Daniela Gyorfi e nevoită să își schimbe implantul mamar. „Mi s-a fisurat. Mă doare și se vede”, spunea vedeta.

Urmărește-ne pe Google News
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
GSP.RO
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Observatornews.ro
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
Știrileprotv.ro
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.