Cum arată fiica Mirelei Oprișor. Ce spune actrița despre Ana, în vârstă de 14 ani. „Ne-a făcut o mare surpriză. Timp de șapte luni am știut că îl vom avea pe Petru”

 8 comentarii

Mirela Oprișor este Aspirina din Las Fierbinți și una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România. Soțul ei este Mimi Brănescu, scenaristul serialului de la Pro TV. Cei doi au împreună o fată, pe Ana, în vârstă de 14 ani. Actrița a postat o imagine rară cu fiica ei, căreia i-a urat la mulți ani.

Recent, Mirela Oprișor și-a surprins fanii de pe Instagram, postând o fotografie cu Ana, scriindu-i „La mulți ani!”. Ana Brănescu s-a transformat într-o adevărată domnișoară și seamănă mult cu celebra sa mamă.

Într-un interviu pentru mamadeprofesie.ro, Mirela Oprișor a povestit despre felul în care Ana i-a schimbat viața.

„Ana ne-a făcut o mare surpriză. Timp de șapte luni am știut că îl vom avea pe Petru. Și acum îmi amintesc momentul nașterii.

Cred că întregul personal al spitalului era în jurul meu, chiar și un psiholog, pentru că nimeni, nicio clipă, nu s-a așteptat să nasc o fată. Se spune că un astfel de incident poate avea un impact emoțional foarte mare asupra mamei, tocmai de aceea era necesar și un psiholog”.

„Nu există un cuvânt, o frază care poate reuni cu exactitate sentimentele pe care i le port. Este viața mea. Pe lângă faptul că nu concep viața fără ea, nici măcar nu-mi mai amintesc cum era înainte. Singurul meu regret este că nu am avut mai mulți copii”, a mai spus actrița în același interviu, potrivit Pro TV.

Despre căsnicia cu Mimi Brănescu

Actrița și-a cunoscut soțul la facultate, pe atunci au trăit un moment remarcabil pe care nu-l vor uita niciodată. „M-am întâlnit cu soțul meu la facultate datorită examenului. Când eram la ultima etapă, m-au întrebat la examen ce monolog aveam.

Mi-au spus să uit tot ce pregătisem și să-mi aleg o poză din câteva poze ale celorlalți candidați, să mă duc pe scaun și să mă gândesc că acel băiat este iubitul meu aflat în armată. Urma să-i spun monologul gândindu-mă la acest scenariu. Eu l-am ales atunci pe bărbatul meu. Când m-am întâlnit cu el pe culoarul facultății, i-am spus că îi zisesem un monolog și așa a început povestea noastră”, a declarat Mirela Oprișor pentru viva.ro.

Întrebată cum rezistă relația lor de aproximativ 18 ani, Mirela Oprișor a dat de înțeles că și ea, și soțul s-au implicat mult pentru ca mariajul lor să funcționeze. Au întâmpinat și probleme, dar împreună au trecut peste toate.

„Căsnicia a fost alt job și încă se lucrează la asta. Orice căsnicie e și cu bune, și cu rele, greu de înțeles în anumite etape, dar pot să recunosc că am avut o chimie extraordinară cu soțul meu, niciodată nu ne-am supărat amândoi deodată și întotdeauna am găsit un echilibru în orice situație și ne-am înțeles. Dacă el a avut perioade mai ocupate, atunci eu am avut grijă mai mult de fată și invers. Dar lucrurile astea nu au venit într-un an, ne-am construit în timp o relație care sperăm să fie așa până la adânci bătrâneți. E muncă și într-o căsnicie, trebuie să știi să faci și sacrificii, să lași garda jos, să nu fii încăpățânat, sunt multe aspecte.

Umorul ne-a salvat de cele mai multe ori, nu e dimineață să nu dea Mimi o «perlă» la cafea și să nu râd. Suntem dependenți de discuțiile noastre de peste zi, stăm mereu de vorbă, diminețile, serile, e o relație sudată, dar totul s-a întâmplat în timp”, a mai spus actrița, care a mărturisit că ea și soțul se aseamănă în multe privințe, poate tocmai de aceea se împacă așa de bine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    lipanileana 09.01.2024, 13:44

    Bravo lor,o familie frumoasă și consolidată.

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 09.01.2024, 15:55

    Sper sa nu isi scoata si astia copii in fata.

  • Avatar comentarii

    MoSi202 09.01.2024, 16:00

    Sunteți o familie deosebită! Sănătate și multe bucurii împreună !

  • Avatar comentarii

    Vale25 09.01.2024, 17:33

    O familie frumoasă și închegată.

  • Avatar comentarii

    Vale25 09.01.2024, 17:34

    Este decizia lor daca fiica o să le urmeze exemplul în privința carierei.

ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește