Cum au apărut Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău împreună la patru luni de când s-au despărțit. Unde s-au văzut cei doi

Comentează
Bianca Dragusanu și Gabi Bădălau

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au fost surprinși în repetate rânduri împreună la patru luni după ce s-au despărțit. Fotografii publicației Cancan i-au pozat în zile consecutive unul alături de altul dând de bănuit că ar forma din nou un cuplu.

În luna noiembrie a anului trecut, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au avut un scandal în casa omului de afaceri. A intervenit poliția la momentul respectiv: „La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat cu privire la faptul că prietenul său care locuiește într-un apartament din șoseaua Pipera-Tunari a fost amenințat cu un spray de către concubina sa.

La fața locului, polițiștii au relaționat atât cu apelantul, cât și cu cei doi concubini, iar din primele verificări a rezultat faptul că, între aceștia din urmă, ar fi avut loc mai multe discuții contradictorii, iar în urma escaladării acestora, femeia, în vârstă de 42 de ani, l-ar fi amenințat pe concubinul său, în vârstă de 37 de ani, cu un ciob de sticlă.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, în cauză rezultând risc iminent, însă bărbatul respectiv a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu”. În urma scandalului, Bianca Drăgușanu a declarat că a fost „o ceartă ca alte certuri”. Ulterior, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit, el a apărut cu alte domnișoare în club, iar ea a încercat să păstreze discreția privind viața ei personală.

Totul până de când, când paparazzi publicației Cancan au observat că atât Gabi Bădălău, cât și Bianca Drăgușanu se antrenează la aceeași sală, însă fără să se intersecteze. Mai târziu, luni, 3 martie, a fost pozată la restaurantul lui Pescobar din nordul Bucureștiului. Apoi și-a făcut apariția și Gabi Bădălău, cei doi petrecând peste două ore împreună.

Și marți, 4 martie, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au văzut de data aceasta la un centru comercial, ea a apărut în jurul orei 20.30, iar el la ora 21.00, unde au văzut împreună un film. Vezi AICI imaginile cu cei doi. Publicația Cancan scrie că cei doi s-au împăcat la patru luni de la despărțire. Rămâne de văzut dacă e așa, până la acest moment niciunul nu a făcut declarații pe acest subiect.

Bianca Drăgușanu se concentrează la creșterea fiicei sale și a lui Victor Slav, dar și la atelierul ei de haine, în timp ce Gabi Bădălău e atent la afacerile sale și ale familiei lui.

Cum l-a prins Bianca Drăgușanu pe Gabi Bădălău că o înșela

Invitată în urmă cu câteva luni în podcastul lui Bursucu, Bianca Drăgușanu a vorbit deschis despre viața ei sentimentală și despre momentele dificile prin care a trecut alături de Gabi Bădălău. Vedeta a recunoscut că a fost înșelată de mai multe ori de partenerul său, dar a subliniat că între ei există încă o legătură puternică.

„Nu o dată, de mai multe ori!”, a spus Bianca, referindu-se la infidelitățile lui Gabi Bădălău. Aceasta a relatat unul dintre momentele delicate prin care a trecut, când l-a prins pe iubitul ei înșelând-o. Deși a fost o situație dureroasă, Bianca a vorbit cu umor și ironie despre această experiență.

„Era în deplasare peste drum, că s-a dus în apropiere. Am așteptat să se termine ce începuse…”, a glumit Bianca. „Am trecut, la un moment dat, când eram eu adolescentă, acum un an-doi, printr-o situație în care, peste drum, la niște vecine, mi-am uitat iubitul acolo și m-am dus să-l recuperez. Am stat la ușă până s-a terminat «tenisul» și, după ce a terminat «tenisul», l-am luat acasă să facem… «tenis»”, a spus ea râzând. Bianca Drăgușanu a continuat să povestească și a declarat că Gabi Bădălău a fost cel care i-a recunoscut la un moment dat o parte din greșelile făcute.

„Hai să-ți explic, există mai multe situații… Situații în care vrei să te lași prins, situații în care poți să faci și să nu te știe nici vântu’ nici pământu’, și situații pe care le faci la vedere, care oricum nu sunt ceea ce par - te afișezi, defilezi fără să se întâmple absolut nimic. Eu le-am trăit pe toate. Eu le-am trăit pe toate. Și cu afișatul, și cu prinsul și cu neprinsul, că m-a și înșelat fără să-mi dau seama. Nu s-a întâmplat decât o dată sau de două ori, că după aia mi-a zis singur fără ca eu să-l întreb.

Adică… «Mai știi tu atunci când eram noi în parcare la Mariott și tu ai venit și ai zis arată-mi telefonul și eu am luat-o la fugă? Păi, știi de ce-am luat-o la fugă?». Fix în momentul ăla îi scria aia cu care plecase, cu care fusese. Asta cum o numești? (…) El mi-a povestit după un an, că cică s-a prescris, și din nou m-au luat nervii. Eram noi într-un moment liniștit al nostru și mergeam spre munte în mașină și, na, două ore jumate trei, cât a durat drumul, povesteam chestii și-mi zice - «Aaaa, mai știi tu atunci când am luat-o eu la fugă prin parcare și… Eu deja mă înverzisem la față, eram transformată. Zic: «Serios?» «Și mai știi tu când mi-ai cerut telefonul și mi-ai zis arată-mi cine-ți scrie, iubire? Păi, fix aia se-ntâmpla»”, a povestit Bianca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!