„Mă mențin datorită regimului și antrenamentelor pe care le am de la CarmenFit. De la ea am învățat să am un stil de viață sănătos. Așa este, în perioada asta chiar am slăbit. Filmările de la emisiunea „Se strigă darul!” mă solicită.
Se spune că la nunți mănânci mult și mai ales că nu te poți abține de la sarmale. La mine e un pic diferit, eu când muncesc, sunt concentrată pe treabă, nu pot mânca.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
De obicei, mănânc foarte mult, așa este meniul de la CarmenFit, dar pot spune că la mine și gena își spune cuvântul. Nici mama, nici tata nu au fost grași. După o vârstă trebuie să îți ajuți gena cu ceva sport. Fac antrenamente lunea, miercurea și vinerea.
Faptul că am fost slabă în copilărie a fost suferința mea cea mai mare. În clasa a VII-a îmi luam pe sub blugi o pereche de colanți doar ca să par mai grasă.
Mama îmi spunea mereu: „Mai târziu o să îmi mulțumești că ești slabă”… Pe vremea aceea nu o înțelegeam, ba mai mult, credeam că râde de mine și uite că am ajuns azi să îi dau dreptate”, a declarat Grațiela Duban pentru Ego.
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Mai mult, Grațiela spune că la începutul relației cu soțul ei, acesta era mult mai gelos. „La începutul relației, Andrei era mai gelos, însă acum a mai trecut timpul și s-a mai relaxat și chiar uneori comentăm și ne amuzăm amândoi când un bărbat roșește în fața mea”, a mai povestit actrița.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
GSP.RO
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
FANATIK.RO
Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor