Cum reușește Ana Ularu să petreacă timp cu fiica ei printre emisiuni TV și filme: „Sunt eminamente mamă”

Comentează
Arhiva foto
Exclusiv

Ana Ularu prezintă cel mai nou format marca Pro Tv, „Trădătorii”, care va avea premiera în luna octombrie. Este prima ei apariție într-un reality-show de televiziune, astfel că s-a implicat total, iar când zice total se referă și la faptul că întreaga familie i-a fost alături fizic și psihic.

Dat fiind faptul că filmările pentru „Trădătorii” nu au avut loc în România, ci într-un castel spectaculos din Europa, Ana Ularu și-a dorit să-și aibă familia aproape. Chiar dacă are o fiică de 4 ani, experiența actriței și-a spus cuvântul și a reușit să fie extrem de profesionistă la filmări, dar și mamă cu normă întreagă. „Sunt super entuziasmată de proiect. La modul cel mai real. Abia aștept să-l vedeți pentru că este, într-adevăr, un format incendiar. Emisiunea este excelentă, concurenții sunt absolut adorabili. Mă rog, sunt și foarte deștepți, foarte buni strategi și tot așa, dar pentru mine sunt concurenții mei pentru totdeauna. Este un format multipremiat în afară. Sunt premii Bafta, sunt premii Emmy. Este așa un soi de «bombă» momentul în care a ieșit acest format și mă bucură foarte mult că a ajuns și la noi și este la nivel înalt”, a declarat Ana Ularu pentru Libertatea.

Mai mult decât atât, a venit super pregătită la filmări, nu doar pentru că este extrem de pasionată de ceea ce face și tratează totul cu maximum de profesionalism, ci pentru că era fan înfocat al show-ului „Trădătorii”, formatul american. „Știam despre ce este vorba și eram fan al emisiunii. Adică mă uitam așa cu religiozitate pentru că eu îl ador pe Alan Cumming, îmi place foarte mult de Claudia Winkleman și a fost de foarte bun augur întâlnirea. M-am dus, am dat probă, foarte conștiincioasă, dar știam deja despre ce este vorba și aveam cumva noțiunea, aerul de mister pe care trebuie să-l aibă emisiunea. Este foarte epic totul și misterios. E ca un film”, a completat actrița.

Ana Ularu o vede pe fiica ei președinte al Germaniei

Actrița a trecut de la un proiect la altul, iar pentru a putea filma „Trădătorii” și-a anulat niște spectacole. Așa că nu a avut timp să stea în sânul familiei. Nici nu a vrut să stea departe de soțul ei, actorul german Marc Rissmann, și fiica lor. „S-a filmat într-un castel în Europa. Noi suntem cu mantii și învăluiți în mister. Asta ne recomandă. Mi-am anulat niște spectacole cu părere de rău. Dar s-a nimerit pentru că atunci când trebuie să se întâmple este un soi de forță divină care face o mutare de șah bună și filmările aici au început exact când eu terminam un lungmetraj, adică am trecut dintr-una în alta. Cum îi șade bine călătorului. Evident că familia este întotdeauna cu mine. Mi se pare normal să-mi cresc copilul, chiar și pe platoul de filmare, să fiu jumătate în costum cu texte învățând și dându-i niște fripturică. Adică eu încerc așa să le jonglez pe toate și să dea Dumnezeu să-mi iasă pentru totdeauna și să reușesc”, ne-a explicat actrița.

Cu toate că Ezra, fiica Anei Ularu, a crescut mai mult pe platourile de filmare, atât actrița, cât și soțul ei, nu își fac speranțe că cea mică le va calca pe urme. Nu se gândesc nici la faptul că va fugi de această viață, de actor, ci sunt de părere că, atunci când va veni momentul, va ști în ce direcție profesională să o ia. „Nu mi-ar fi frică de nimic. Tot ce îmi doresc eu este să am un copil fericit. Dacă ea va fi fericită să facă ikebana sau să fie avocat, sau să devină președintele Germaniei, pentru că poate, fiind cetățean german, eu voi fi tot timpul alături de ea, iubind-o absolut necondiționat. Sunt eminamente mamă”, a mai completat Ana Ularu pentru Libertatea.

Video: Marin Dumitru

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!