"Cei de la CNA nu sunt un monstru, așa cum mi-am făcut eu impresia. De exemplu, despre Narcisa Iorga am auzit că este o persoană care abia așteaptă să ne mănânce, pe noi, cei din televiziune. Ei bine, mie mi s-a părut o doamnă destul de drăguță. La fel și ceilalți membri ai CNA.
Una peste alta, decizia CNA-ului, pe care o vom aplica, presupun că a fost una justă. Nu vreau să discut despre ea, mi-am recunoscut greșeala, aceea de a nu fi blurat imaginile cu Emil Boc în fundul gol, iar decizia CNA-ului mi se pare normală și mă așteptam să existe o sancțiune", a declarat Dan Capatos, joi, în emisiunea sa.
"Ce s-a întâmplat după terminarea ședinței de la CNA mi-a produs un zâmbet amar. Dacă eu am considerat CNA-ul un mare monstru care ne poate face rău, ei bine ce au făcut deontologii, în care lumea își pune mari speranțe, mi s-a părut un exercițiu incredibil de ipocrizie. Ce să mai, și-au dat arama pe față. Nimeni altul decât Cristian Tudor Popescu a cerut excluderea mea din presă, deoarece sunt o rușine. Cerea cu tonul apăsat excluderea mea de parcă presa este o instituție a statului sau a sa. Ei bine, vreau să-l anunț pe domnul CTP că din presă te exclude publicul, iar pe el l-a exclus de mult timp.
S-a perindat pe la emisiunile făcute pe această temă și doamna Andreea Marin Bănică, plângându-se că persoanele publice nu sunt protejate, făcându-se că uită că, de fapt, vorbeam de primul ministru care avea oameni să-l păzească, plătiți din banii noștri", a spus, indignat, Capatos.
CNA-ul a decis astăzi ca emisia Antenei 1 să fie întreruptă, timp de 10 minute, în intervalul orar 19:00 - 19:10, din cauză că a difuzat imagini în care fostul premier, Emil Boc, apare dezbrăcat.