Cântăreața Ami a fost una dintre vedetele care au făcut parte din echipa Faimoșilor din cel de-al treilea sezon al show-ului Exatlon România. Artista a fost eliminată din concurs.

Invitată la emisiunea Fan Arena, de la Kanal D, Ami a dezvăluit care a fost motivul pentru care s-a autopropus la duel. Ami a pierdut la duel în fața Cătălinei.

„Am știut că o să vină momentul unei eliminări. Noi ne-am făcut o propunere, a fost o ședință între noi. Noi ne-am înțeles foarte bine încă de la început. Noi am spus așa, în momentul în care vom pierde eliminarea cel care intră la duel, fie fată sau băiat, o să fie cel cu procentajele cele mai mici sau pe bază sportivă.

Așa am considerat că este demn, să mă autopropun. Am considerat că e rândul meu să intru la joc. Andreea Zaragiu avea aproximativ aceleași procentaje ca mine, dar era accidentată la umăr, eu o îmbrăcam dimineața. Am știut că este un joc, mi-am asumat acest lucru”, a declarat Ami.

De ce s-a autopropus Ami la duel la Exatlon. "Eu o îmbrăcam dimineața"
„Da, într-adevăr, am intrat în acest joc cu niște frici, niște temeri pe care, surprinzător, mi le-am depășit pe primul traseu. Am adus două puncte importante, nu m-am așteptat. Mi-e teamă uneori de ce îmi poate mintea gândi, de ce frici mi-ar putea produce… Știam exact în ce joc intru, știam că nu sunt sportivă, dar tocmai de asta am intrat, să mă autodepășesc, să îmi demonstrez mie că pot face față”, a mai spus ea.

Citește și: Vaccinarea antigripală: Ministerul Sănătății știa că 1.642.533 de persoane din grupele de risc vor vaccin, dar a cumpărat cu peste 300.000 de doze mai puțin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.