Denisa Tănase, una dintre surorile care formează trupa Bambi, și-a dat planurile peste cap pentru a ajunge în Cehia, la meciurile de tenis disputate de Simona Halep și colegele sale contra echipei Cehia, în cadrul Fed Cup. Aflată la Londra împreună cu iubitul ei, Mircea Brânzei, Denisa Tănase nu a revenit în România, așa cum era planificat, ci s-a îndreptat spre Cehia, pentru a le vedea pe viu pe românce în disputa contra jucătoarelor de tenis din Cehia.

„Am plecat din Londra, conform planului. În seara asta trebuia să fim acasă. Doar că având escală în Varșovia, ne-am răzgândit și nu ne-am mai urcat în avionul spre București. Am închiriat o mașină și am ajuns în… Cehia?? În mâna stânga am tichetele de boarding pe care nu le-am mai folosit, iar în dreapta bilete la meciurile de tenis de mâine. Mergem să le susținem pe campioanele noastre @miki.buzarnescu si @simonahalep ???????? #goGirls #HaiRomania ❤️”, a povestit Denisa Tănase.

bambi1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Momentul decisiv, momentul în care România a câștigat și s-a calificat în semifinale. Pentru prima oară pe un teren de tenis, nu mi-am imaginat că poate fi atât de emoționat. O galerie superbă, jucătoare talentate, dedicate, care au luptat pentru fiecare punct cîștigat. Ore de emoții, adrenalină și lacrimi la final ??? Mulțumim fetelor pentru emoții și pentru victorie! ???? Hai România ❤️??”, a adăugat ulterior artista, care a dat publicității și un filmuleț cu momentul în care România a învins Cehia.

Ulterior, Denisa Tănase s-a fotografiat alături de echipa de tenis a României.

Echipa calificată în semifinalele Fed Cup dintre Cehia și România s-a decis, la Ostrava, în joc decisiv, confruntarea de dublu. A învins, dramatic, România, cu scorul de 3-2. Cehia încă este deținătoarea trofeului. În semifinale, România va înfrunta Franța, condusă de căpitanul nejucător Julien Benneteau, proaspăt retras din activitate.

Citește și: Libertatea a refăcut după 6 ani o fotografie cu aceleași personaje: trei copii romi, aruncați de stat într-un centru de plasament dur! Povestea lipsei de șansă din România

 

EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Playtech.ro
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Observatornews.ro
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
Știrileprotv.ro
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)