Iar dacă băieţii au decis la unison că nimic din ceea ce au făcut ei până acum nu este motiv întemeiat de despărţire, au arătat aseară că au limite foarte stricte când vine vorba de eventualele derapaje ale partenelor.

Fiecare dintre aceştia şi-a instruit partenera ca indiferent de veştile primile de pe insula lor, acestea să rămână imune la imagini. Eusebiu a fãcut apel la maturitatea Teodorei, Adrian la reputaţia Denisei, Aurel a fãcut apel la trecutul Dianei, iar Costas la naivitatea Geaninei.

Adrian și ispita Maria

Adrian și ispita Maria

Pe lângă Maria, Bianca, Dana şi Nico, două noi ispite şi-au fãcut apariţia pe insulă. Senzuală, inteligentã, atentă la nevoile bărbatului de lângã ea şi abilă când vine vorba de identificarea vulnerabilităţilor din cuplu, Irina şi-a câştigat statutul de ispită încă din sezonul patru. Seducătoare şi misterioasã, pasională şi capabilă să stârneascã imaginaţia oricărui bărbat, Loredana s-a prezentat drept ispita dornică să accepte provocările Insulei.

Denisa s-a despărțit de Adrian și a renunțat la brățara cuplului

Agăţându-se de speranţa că relaţia cu Dana este una valabilă doar pe insulă şi că această nu se va prelungi acasã, Diana nu se arătă dispusă să renunţe la cel ce i-a călcat în picioare promisiunile. Pentru Denisa însă lucrurile sunt foarte clare. „Puteţi să îi transmiteţi că este un om liber şi poate să facă ce vrea cu viaţa lui. Fără nici un regret. Nu mă așteptam să mă umilească aşa. Prea multă toleranţă, după cum vedeţi şi voi, într-un cuplu, strică!’, a mai mãrturisit concurenta, recurgând la gestul final, acela de a-şi tăia brăţara de cuplu.

Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”
Recomandări
Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”

Citește și

Vouchere de 500 de lei pentru românii care vor să își schimbe televizoarele prin programul Rabla pentru electrocasnice. Care sunt condițiile pentru a beneficia de program

 

 

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Viva.ro
Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
PUBLICITATE
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
Cele 5 zodii ocrotite de Dumnezeu până la finalul lunii iunie. Au protecție contra necazurilor
FANATIK.RO
Cele 5 zodii ocrotite de Dumnezeu până la finalul lunii iunie. Au protecție contra necazurilor
O bucureșteancă l-a dat în judecată pe Regele Charles. Ce a cerut instanței
Știrileprotv.ro
O bucureșteancă l-a dat în judecată pe Regele Charles. Ce a cerut instanței
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
Observatornews.ro
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Unica.ro
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac
HOROSCOP
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac