Dezvăluirile lui Marian Nistor de la Savoy după 24 de ani de relatie cu soția Dorina. „Nu suntem falși și nu jucăm teatru la televizor”

Comentează

La 78 de ani, Marian Nistor e pe deplin fericit și împlinit alături de Dorina Paraschiv Nistor Savoy, soția lui. Cei doi formează o echipă și pe plan profesional, dar și personal. După 24 de ani de relație, cântărețul a dezvăluit într-un interviu pentru Click cât de bine se înțelege cu aleasa lui, dar și cum aceasta îl răsfață.

În luna octombrie a anului trecut, Marian Nistor și Dorina de la Savoy au împlinit 24 de ani de relație. Chiar dacă sunt căsătoriți de ani de zile, iubirea lor nu a dispărut, ci devine și mai mare pe zi ce trece. Sunt de nedespărțit, sunt împreună și acasă, dar și pe scenă.

Marian Nistor a declarat acum că el e fericit alături de sufletul lui pereche. „Noi avem minte, nu suntem zburători. E greu să-ți găsești omul potrivit. Și dacă nu îl ai, nu faci casă bună. Unii nu știu să prețuiască ce au… Noi doi parcă ne cunoaștem de când lumea. Mergem peste tot împreună. Și în pat stăm de mână, până ne ia somnul. Nu demult am urcat în tramvai pentru două stații. Ne țineam de mână… Și oamenii au reacționat imediat. Ne-au spus că s-au convins că ne iubim, că nu suntem falși, și că nu jucăm teatru la televizor. Oamenii sunt drăguți cu noi. Ne cer autografe în piață, noi fiind niște persoane populare. Suntem modești și naturali. Ne iubesc și foarte mulți tineri, care ne-au descoperit pe internet. Avem 500 de clipuri pe YouTube.", a spus liderul trupei Savoy pentru click.ro.

Tot el a mai adăugat că Dorina e femeia perfectă pentru el, cea pe care și-a dorit-o toată viața. „Nu mă plictisesc să stau lângă ea. Avem aceleași tabieturi… Ne uităm la aceleași filme, la tenis…", a mai spus Marian Nistor.

Marian Nistor a slăbit 30 de kilograme

În ultima perioadă, în pandemie, Marian Nistor și soția au petrecut mai mult timp acasă. Astfel, ei s-au preocupat de greutatea lui, Marian Nistor a avut grijă la alimentație și a slăbit 30 de kilograme. Acum cântărește 70-80 de kilograme, iar soția îl răsfață cu preparate sănătoase, de dietă.

„Noroc că soția m-a pus la cură de slăbire. De la 109 kg am dat jos 30 de kg. Acum am în jur de 70-80 de kg. Arătam ca un ardei umplut cu forța. Acum arăt și eu a om! Dorina gătește dietetic. Nu mai mâncăm gras, nu mai pune ceapă prăjită la gătit, ci o fierbe. Consumăm lapte de 1,5 grăsime… Îmi face sarmale în foi de viță, cârnați și brânză de capră. Dorina îmi face niște cârnați extraordinar de gustoși. Punea atâtea mirodenii…", a mai afirmat artistul pentru Click.

Totodată, Marian Nistor și Dorina s-au preocupat și de cariera lor în pandemie. Nu au mai avut concerte, dar au scris poezii și melodii noi. „Noi lansăm câte două albume muzicale pe an. În total avem 65 de albume. În pandemie am scris 274 de melodii noi la clapă, acasă, la țară. Noi dacă ne-am refugiat acasă la țară în pandemie, nu am fost afectați. Abia trecea un om la 5 sau 10 minut. Însă din alt punct de vedere a fost greu. Dar ne descurcăm, nu ne lasă Dumnezeu.", a încheiat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
2 oct.
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
BREAKING NEWS
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!