Actriţa a mărturisit că a avut parte numai de premiere în ultima perioadă. A urcat pe scena Sălii Palatului, dar şi pe cea de la Opera Naţională unde înmânat un premiul Gopo. Emoţii prin care a trecut soţia regizorului Ducu Ion au fost constructive şi plăcute.
Actriţa din Minte-mă frumos, filmul românesc cu cele mai mari încasări care a câştigat premiul publicului, a avut o rochie roşie fără bretele, cu care a făcut furori pe covorul roşu. Vedeta postului Acasă TV, Diana Dumitrescu a fost însoţită la marele eveniment de soţul ei, Ducu Ion.
„Ultimele zile au fost pline de premiere pentru mine. Sâmbăta m-am urcat pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, unde am prezentat evenimentul The Masterpiece. Sper că m-am descurcat. Aştept părerile celor care au fost în sală. Iar luni, am urcat pentru prima dată, pe scena Operei Naţionale să înmânez un premiu, faptul în sine tot o premieră. Mulţumesc organizatorilor că m-au invitat să fac acest lucru. Emoţiile pe care le-am avut pe cele 2 scene mari pe care am urcat, sunt greu de descris, dar al naibii de plăcute şi, sper că următoarea dată când voi trece prin aceste emoţii să fie înaintea unui spectacol de teatru în care să joc. Vă mulţumim pentru „Premiul Publicului” pe care l-a câştigat filmul „Minte-mă frumos”. Datorită vouă am câştigat acest premiu! Păcat de mica încurcătură cu trailerele, dar sunt sigură că filmul nu mai avea nevoie de nici o prezentare, pentru că voi îl cunoaşteţi foarte bine”, a postat Diana Dumitrescu pe blog.
Citeşte şi: Soţul Dianei Dumitrescu, cu tenişi şi costum la Premiile Gopo | FOTO
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.