„Nu bag oamenii în aceeași oală. El nu m-a cucerit cu ceva în mod special, cu caracterul cred. Noi nu am început ca iubiți, nu mi-a atras atenția în mod special. Am devenit amici, apoi am trecut la stadiul de buni prieteni pentru că văzusem că este un om ok, este sufletist, are toate calitățile, după care s-a întâmplat.

Era acolo și nu ne uitam, poate nu acceptam, nu ne-am fi gândit. O relație este atunci mai serioasă când stai cu persoana respectivă, că așa din 3 ieșiri nu vezi obiceiurile pe care le are. Noi stăm împreună și ne întâlnim seara acasă. El e plecat cu ale lui, eu cu ale mele…Mă văd la nunta mea purtând o rochie făcută de mine, dar nu o să am o singură rochie, pentru că îmi plac prea multe. Mă văd purtând și pantaloni”,  a povestit Doinița Oancea la „Star Matinal” .

Zilele trecute, Doinița Oancea, actrița care o interpretează pe Tanța în “Fructul Oprit” de la Antena 1, și-a sărbătorit recent aniversarea printr-o triplă petrecere. Urările au început încă de la miezul nopții, când prietenii i-au organizat o petrecere surpriză, au continuat pe platourile de filmare ale serialului, iar seara “dublul majorat“ a fost marcat la un restaurant din Capitală.

Citește și

REPORTAJ/ Ce facem cu copiii supradotați? La 11 ani, Tibi are IQ de savant: „Aș vrea profesori care să nu țipe la mine”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.