Doinița Oancea, dezvăluiri despre "Ferma vedetelor": "Tot timpul mai ascundeam și le scoteam când rămâneam fără"

Comentează
Doinița Oancea

Actrița a făcut parte din prima ediție a show-ului "Ferma vedetelor", difuzat de Pro TV. Ea a făcut câteva dezvăluiri din perioada cât a participat la concurs.

Doinița Oancea a mărturisit, pentru www.ziarulring.ro, că pentru un astfel de concurs cum este  "Ferma Vedetelor" psihicul este foarte important.

De asemenea, ea a dezvăluit că obișnuia să ascundă mâncare ca să aibă mai multă vreme cu ce se hrăni la fermă.

„Din punctul meu de vedere, a fost foarte greu, condiţiile meteo au fost cumva împotriva noastră, ne-a fost foarte frig, plus că am trăit într-o căsuţă foarte modestă. Noi, practic, obişnuiţi cu alte condiţii, ne-am întors în timp pe durata acestui show de televiziune. Sunt conştientă însă că sunt oameni care trăiesc şi acum în astfel de condiţii, dar noi nu eram obişnuiţi. În plus, faptul că eşti nevoit să trăieşti împreună cu alte 11 persoane, fiecare diferită de cealaltă, să ajungi să trăieşti din ce produci, să faci troc şi alte asemenea lucruri, este dificil. Cred însă că în noua ediţie, pentru că se filmează în Cipru, va fi mai uşor, acolo condiţiile meteo sunt diferite. Psihicul este cel mai important într-un astfel de show, trebuie să ştii să te adaptezi şi să supravieţuieşti, să ştii să-ţi drămuieşti alimentele, eu tot timpul mai ascundeam şi le scoteam când rămâneam fără. Dacă există armonie între ei, ceea ce nu prea cred, cu siguranţă le va fi uşor”, a declarat Doiniţa Oancea.

Cine este Doinița Oancea

Doinița Oancea este actriță. Este cunoscută telespectatorilor din România mai ales grație rolurilor pe care le-a interpretat în telenovele de succes. Vedeta a apărut în mai multe seriale de succes care au fost difuzate la Acasă TV.

Care sunt cei 10 concurenți de la “Ferma vedetelor”

Racolarea de vedete pentru celebrul reality- show de la PRO TV s-a terminat. Cele 10 vedete care se vor bate pentru marele premiu vor fi nevoiți să treacă obstacolele în Cipriu, țara aleasă de producători.

Cei 10 concurenți sunt: actorul Paul Ipate (30 de ani) iubitul lui Jojo (Cătălina Grama), solista de muzică populară Saveta Bogdan (69 de ani), Sorana (32 de ani), ex-A.S.I.A., şi Ami (26 de ani), Anda Ghiţă (46 de ani), fostă participantă la MasterChef, actorul Octavian Strunilă (34 de ani), cântăreaţa Maria Constantin (27 de ani), alături de soţul ei, Marcel Toader (51 de ani), luptătorul K1 Benny Adegbuyi (30 de ani) și Mircea N. Stoian (48 de ani). fostul asistent al lui Capatos.

iulia vantur

Ca și precedenții concurenți din prima ediția, nici aceștia nu vor avea acces la internet, televizor sau telefoane. Confruntarea va fi pentru un premiu de 50.000 de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Reacția Adrianei Bahmuțeanu după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri
09:43
Adriana Bahmuțeannu, prima reacție după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri: „Nu mai aparțin nimănui”
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pe șantierul casei din Italia | Foto: Facebook
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
10:08
Câte kilograme are Andreea Popescu după ce a renunțat la injecțiile pentru slăbit
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
09:49
Un șofer de 73 de ani a condus pe contrasens pe A1 și trei mașini au fost avariate
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală