Dorina și Marian Nistor, despre povestea lor de iubire și regretele pe care le au. Cei doi sunt împreună de mai bine de douăzeci de ani și se consideră suflete pereche. Aceștia fac declarații emoționante la ”Totul pentru dragoste”, emisiunea prezentată de Mirela Vaida.
Dorina mărturisește că în cazul ei a fost dragoste la prima vedere, fiind cucerită imediat de zâmbetul lui Marian. Însă relația lor a debutat abia la zece ani după prima lor întâlnire.
Cererea în căsătorie a împlinit-o pe Dorina. Își dorea să devină doamna Nistor, dar aștepta să facă el primul pas. A cerut-o într-o seară, în timp ce aceasta călca, a venit și i-a spus că a doua zi merg la starea civilă. Dorina și-a dorit foarte mult să devină mamă, dar i s-a părut că la 37 de ani este prea bătrână pentru a avea un copil. Și Marian simțea la fel, așa că au renunțat la idee. Cei doi spun despre ei că nu reușesc să stea despărțiți și dorm ținându-se de mână. Cel mai mult au stat despărțiți trei zile, timp în care Marian trebuia să compună, doar că au „înroșit” telefoanele.
Citește și