Coaliția PNL-USR-UDMR pierde din avânt după ce Kelemen Hunor a pledat pentru depunerea mandatului de către Siegfried Mureșan. Liberalii așteaptă răspunsul oficial al Uniunii, pentru a ști cum arată arhitectura noului cabinet. O certitudine clară este că eurodeputatul va merge până la capăt.
Cuprins:
Turul partidelor care susțin un guvern cu premier PNL, întreprins de Siegfried Mureșan pentru a prezenta câteva din liniile directoare ale noului cabinet, e umbrit de semnalele date de UDMR încă de luni seară. Pe scurt, Siegfried Mureșan pare să nu strângă cele 233 de voturi necesare pentru a-și trece cabinetul, așa că mai bine ar renunța, potrivit viziunii lui Kelemen Hunor, după cum a scris Libertatea.
Situația este altfel văzută în PNL. Majoritatea liderilor înclină pentru a merge până la capăt cu procedura parlamentară. Așadar, indiferent de șansele Guvernului Mureșan, trebuie să se ajungă la vot. „O să strângem un număr rezonabil de voturi. Mai rău ca echipa Cioloș oricum nu va fi”, a precizat un lider PNL, aluzie la faptul că în 2021 Guvernul Cioloș a strâns doar 88 de voturi. Cioloș venea cu echipa sa după ce USR votase cot la cot cu PSD și AUR demiterea lui Florin Cîțu.
Liderii PNL care au discutat informal cu Libertatea au precizat că toate privirile sunt îndreptate către UDMR pe două paliere. Primul, dacă participă cu miniștri la guvernare. Al doilea palier, dacă nu participă la guvernare, dar, totuși, va vota Guvernul. Miercuri dimineață (n.r. - 23 septembrie) e așteptată opinia clară a UDMR, în condițiile în care Mureșan se va întâlni în primele ore ale zilei cu grupurile UDMR din Parlament.
În ceea ce privește modul cum va arata arhitectura guvernamentală, tot la UDMR se uită liderii PNL. Pentru că pe ultimele calcule pot merge pe mai multe variante. Una cu șapte miniștri PNL, șase miniștri USR și trei UDMR. A doua variantă este cea cu șase miniștri PNL, cinci USR și patru UDMR, pentru a fi o echipă mai suplă.
Despre împărțirea mandatelor, liderii cu experiență mai degrabă glumesc. „La cum arată situația, poți doar trece la CV că ai fost propus ministru. Suntem guvernul resemnat”, a punctat un lider de filială care este activ și la centru. Teoretic, dacă UDMR nu vine alături de PNL și USR, acestea nu mai ajung să depășească nici borna de 150 de voturi, așa că nici gând de strâns până la 233 de voturi. În loc să crească, alianța pro-europeană pierde voturi în cursa pentru Palatul Victoria.
În cadrul întâlnirii cu ușile închise de la PNL, Siegfried Mureșan le-a spus direct deputaților și senatorilor liberali că nu se așteaptă să ia voturi de la AUR. De asemenea, a punctat faptul că nu va încerca să convingă la bucată aleșii PSD, ci va discuta instituțional cu Sorin Grindeanu.
Și programul de guvernare este în mare parte pregătit, fiind așteptate nuanțelele pe care le vrea UDMR. Baza acestui program de guvernare este însă cel girat la votul de învestire a Cabinetului Bolojan. Așadar, nu sunt pregătite surprize mari.
Până la terminarea turului pe la grupurile parlamentare, Mureșan și Ilie Bolojan au ales să fie scumpi la vorba. Mai precis, pentru a evita presa, la grupurile parlamentare au intrat prin ușa din spate, ceea ce a dus la evitarea oricărei întrebări. La plecare, Mureșan s-a limitat în a spune că PNL va guverna în continuare și că va avea o discuție și cu Sorin Grindeanu, liderul PSD.
Siegfried Mureșan are la dispoziție zece zile, până cel târziu miercurea viitoare, să depună lista de miniștri și programul de guvernare. Apoi Birourile Permanente vor decide calendarul în ceea ce privește audierile și votul din plen.
De la demiterea Guvernului Bolojan au trecut 140 de zile. În Parlament a mai ajuns la votul final un singur prim-ministru desemnat, Adrian Veștea, în timp ce Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte de a veni cu programul de guvernare și lista de miniștri.