Dragoş Bucurenci: "În 20 De Ani, România Ar Putea Deveni O ţară Civilizată"

Libertatea.ro: Pentru cei care nu te cunosc, cum arată Bucurenci prin ochii lui Bucurenci?
Dragoş Bucurenci: Îmi place să cred că sunt serios, parolist şi un bun organizator. Principalele defecte ar fi că sunt încă prea vanitos, că mă împrăştii uneori în prea multe direcţii şi că nu reuşesc întotdeauna să-mi păstrez calmul în situaţii de criză.

Ce nu ştie lumea despre tine?
Că, în adolescenţă, am fost, două veri la rând, copil de altar în biserica din Lereşti, satul bunicilor din partea mamei, unde-mi petreceam vacanţele de vară.

Care e cea mai frumoasă amintire din copilarie?
N-am foarte multe amintiri frumoase din copilărie şi nu-mi lipseşte nimic din acea perioadă. Dimpotrivă, mi se pare că am acum tot ce mi-a lipsit atunci.

Când erai mic ce visai să devii?
Om mare.

Eşti fericit în momentul de faţă?
În cea mai mare parte a timpului, da. Nu cred că fericirea e o stare continuă.

Când ai avut prima bicicletă?
În jur de 7 ani. Era o bicicletă de copil. Apoi, pe la 10 ani, am învăţat să merg pe prima mea bicicletă adevărată, un Pegas Comoda.

Ai vreun viciu? Vreo plăcere nevinovată?
Deserturile. Dar e un viciu controlat.

Preferi muntele sau marea?
Marea. Sunt dependent de ea.

Cum îţi petreci zilele libere? Ce activitate ţi se pare cea mai relaxantă?
Fie călătoresc undeva unde nu sunt mulţi turişti, fie stau la mine pe balcon, mă bucur de plante, de copacii din jur, pun un vinil cu muzică din anii 80, citesc şi beau un pahar de vin roşu. E mai relaxant chiar şi decât o zi la mare.

Ce simbolizează tatuajul de pe spatele tău?
E o pasăre Phoenix. Îmi place să cred că mă pot reinventa cu aceeaşi uşurinţă.

Când ţi-ai pus cercel în sprânceană? Ce te-a determinat să faci asta?
La 23 de ani. Aveam deja pierce-uri în urechi, dar îmi doream ceva mai hardcore. Pe vremea aceea lucram la British Council şi îmi plăcea să epatez standardele de conduită britanice. O copilărie, până la urmă.

Când te-ai îmbătat prima oară?
La 10 ani. Culegeam o vie, o vecină a turnat în pahare nişte vin din toamna anului trecut şi am gustat puţin din paharul cuiva. Oamenii mari erau ocupaţi cu ciorchinii şi nu s-au prins că am repetat figura şi cu celelalte pahare. Apoi am ieşit să mă joc cu nişte copii şi, după o tură de alergare, mi s-a făcut rău şi am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare. Nu mai ştiu dacă am vărsat sau nu, dar ţin minte greaţa pe care o simţeam când încercam să pun capul pe pernă. După episodul ăsta, cred că nu m-am mai atins de alcool până la liceu.

Care este cel mai extrem lucru pe care l-ai facut?
M-am suit pe o eoliană de 100 de metri. Când am ieşit pe nacelă, în bătaia vântului, am simţit că sunt stăpânul lumii.

În urmă cu ceva vreme ai declarat că eşti bisexual. Când şi cum ţi-ai dat seama de acest lucru?
Mi-am asumat această identitate acum 3 ani, într-un articol publicat în revista “Elle”, pentru că, dacă există oameni care mă urmăresc şi mă apreciază, cred că e bine să mă aprecieze pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce-şi închipuie ei că sunt. Dar nu am spus niciodată nimic mai mult despre acest subiect, tot aşa cum nu am vorbit niciodată cu jurnaliştii despre viaţa personală a mea sau a prietenilor mei.

RealK a fost una dintre cel mai bine vândute “bucăţi literare” din 2005. Pe cand ne scrii una nouă?
Deocamdată nu am nimic în plan. Am scris RealK pentru că simţeam nevoia să spun ceva. Când o să resimt din nou această nevoie, probabil că o să mai scriu o carte.

În carte scrii despre un individ care consumă droguri. Tu le-ai încercat?
Da, RealK este, în mare parte, o carte autobiografică.

Alte planuri pentru viitorul apropiat şi cel îndepărtat?
Anul trecut am început să ţin un curs în care-i învăţ pe oameni cum să comunice cu cei cu personalitate diferită de a lor şi cum să rezolve inteligent problemele care apar între membrii aceleiaşi echipe. Este un model de comunicare care a fost folosit încă din anii 80 la NASA. Creatorul lui, Taibi Kahler, un nume de referinţă în psihologia americană, este unul dintre consultanţii şi apropiaţii familiei Clinton. În lunile şi anii care vor urma, mi-am propus să-mi explorez mai mult latura de trainer. Despre celelalte planuri, la care încă lucrez, nu-mi place să vorbesc înainte de a începe să le pun în practică.

De ce ai ales eco şi nu Salvaţi Copiii, de exemplu?
E un lucru mai puţin ştiut, dar am lucrat şi la Salvaţi Copiii. Acolo mi-am început cariera lucrând ca voluntar. De ales, ei m-au ales pe mine. Aşa cum s-a întâmplat, 7 ani mai târziu, cu Salvaţi Delta. Am răspuns, de fiecare dată, propunerii făcute pentru că mi s-a părut că se potriveşte cu lucrurile în care cred şi cu felul în care vreau să-mi conduc viaţa. Doar MaiMultVerde a fost integral iniţiativa mea. Am ales să construiesc această organizaţie pentru că societatea noastră are nevoie ca de aer de redescoperirea voluntariatului, a întrajutorării şi a muncii în folosul comunităţii.

Dacă ai putea, care ar fi un singur lucru pe care l-ai schimba în România?
I-aş învăţa pe oameni să se bucure de succesul altuia. Dacă aş reuşi asta, în 20 de ani, România ar deveni, în sfârşit, o ţară civilizată.

Ce ai face dacă ai avea super-puteri pentru o zi?
L-aş pune pe Mugur Isărescu prim-ministru.

Ce personalitate autohtonă iubeşti?
Pe Oana Pellea.

Ce părere ai despre vedetele noastre ultra-mediatizate? Vreun mesaj de transmis?
Mă feresc să am păreri despre categorii de persoane – vedete, politicieni, oameni de afaceri, intelectuali etc. Suntem cu toţii o alcătuire unică de gene, trăsături şi caracter, încât ceea ce facem în viaţă spune adesea foarte puţine despre cine suntem cu adevărat.

Dragoş Bucurenci: „În 20 de ani, România ar putea deveni o ţară civilizată”

Alte știri

Monden

Politic