Libertatea: Pepe, ai două fete. Sigur ştii tot ce mişcă în lumea zânelor şi a prinţeselor...
Cuprins:
Pepe: Da, a trebuit să învăţ, n-am avut încotro. Sunt la curent cu prinţesa Elsa şi cu altele de calibrul ei. Le-am învăţat de la Maria, care, atunci când mergem prin magazine, îmi arată: “Asta-i Elsa, as- ta-i Yasmine, asta-i Mica Sirenă...”
Stai să ajungă acolo... Oricum, când o să iasă în club, o să vorbească întâi cu tati, ca să rezerve masă, că el e obişnuit cu viaţa de noapte. Dar e prea devreme. Acum, mă bucur că Maria stâlceşte cuvintele, că încearcă să lege frazele. Până la ieşitul în club mai e... Se mai schimbă lucrurile până atunci, mă mai schimb şi eu până atunci.
Ca mine! Eu m am înţeles cu socră-miu din prima. Ar trebui să fie puţin mai mari decât ele, să nu fie fraieri, să fie trecuţi un pic prin viaţă, ca să aprecieze faptul că sunt fete cuminţi.
Vor, nu vor, fetele mele vor asista la multe discuţii între mine şi prietenii mei şi vor fi la curent cu toate trucurile şi şmecheriile bărbaţilor. Vreau să am fete deştepte, care să ştie multe lucruri şi care, atunci când vor întâlni un bărbat, să-l considere din start inferior, adică să-i zică: “Băi, tati făcea de-astea demult!”.
Jorge: Că există zâne! Ştiu foarte multe lucruri “de fete” de la fiicele mele.
Mi-e rău numai când mă gândesc! Bine că mai e destul până atunci. De ce îmi dai palpitaţii de pe-acum? Sigur, când va veni momentul, voi avea o discuţie serioasă cu ele pe această temă.
Aşa cum îi place fetei mele. Acum depinde la ce vârstă vorbim. Dacă e vorba de iubitul ei din liceu, e una, dacă e alesul inimii pe viaţă, e altceva.
Nu cred că o să fie cazul. La urma urmei, fiecare dintre noi simţim pe cine trebuie să aducem acasă şi pe cine nu. Fata mea va trăi şi va învăţa din propriile experienţe. Şi sper că va învăţa şi din ale altora.
Să facă ce simte şi să aibă încredere în simţurile ei. Şi Karina, dar şi Ilinca sunt foarte dezvoltate din punct de vedere spiritual şi au un al şaselea simţ şi o intuiţie incredibile!