Ambele cărți au fost realizate cu specialiști în sarcină și pediatrie având un număr de 101 de răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale proaspeţilor părinți.

Contribuţia vedetei la informarea părinților a fost recunoscută de Forbes România în cadrul Galei “Summit Forbes Brands for Kids” cu un “Premiu special pentru proiecte dedicate mămicilor”.

Ela Crăciun a fost premiată pentru lansarea cărților sale,  dedicate părinților. Ce ținută a purtat vedeta la eveniment

La evenimentul organizat zilele trecute în Capitală, Ela Crăciun a atras atenția tuturor cu ținuta aleasă, care i-a pus în valoare silueta perfecta dobândită după naștere.

„Cele două proiecte editoriale au venit natural, dintr-un demers jurnalistic pe care eu încă îl cultiv pe blogul meu. Cele mai multe opinii legate de creșterea și sănătatea copilului aparțin specialiștilor chiar dacă și eu povestesc din viața alături de ce trei copii.

Ideea care a stat la baza scrierii celor două cărți este legată de nevoia de informare corectă a părinților.

Mulți dintre ei mi-au scris pe blog și pe paginile de socializare că se pierd în informațiile pe care le găsesc online. Din păcate, forumurile sau grupurile de mame, chiar și unele articole online, nu oferă informații argumentate de un pediatru.

Am vrut să schimb acest lucru și să ofer părinților un punct de plecare pentru o relație sănătoasă cu bebelușul”, a declarat Ela Crăciun.

Citeşte şi:

Afaceri de familie pe banii statului! Organigrama Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj este plină cu rude ale ofițerilor

UPDATE | Nicolae Bănicioiu, audiat timp de 5 ore la Parchetul General ca martor în dosarul Colectiv: „Am fi vrut să facem mai mult. Nu am refuzat niciun ajutor”

Ce primesc copiii din Sectorul 5 de Moș Nicolae? Materiale promoționale cu poza primarului Daniel Florea!

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021