Faimoșii au pierdut în fața Războinicilor al doilea joc de imunitate de săptămâna aceasta de la „Survivor România”, așa că au fost nevoiți să facă o nominalizare.

Trei au mai rămas în competiție, iar Zanni și Sebastian Chitoșcă și-au îndreptat voturile către dansatoarea Elena Marin. Ea se teme de o posibilă eliminare.

„Mă așteptam, era previzibil. Am fost agitată toată săptămâna, probabil voi trăi sentimente pe care nu le-am mai trăit până acum, pentru că îmi este frică. Cred că cel mai frică îmi e de când am fost nominalizată în această competiție. Am mai rămas trei, publicul e cel care decide și facă-se voia Domnului”, a spus Elena Marin la Kanal D conform wowbiz.ro.

elena marin survivor romania 2Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Și primul joc de imunitate al săptămânii a fost pierdut de Faimoși, iar Sebastian Chitoșcă riscă eliminarea de la „Survivor România”.

„Despre consiliul de eliminare sunt convins că am șanse să plec din această competiție. Nu am ieșit niciodată favorit, nu am convingerea că publicul mă va vota, dar le mulțumesc. Sper să vadă educația mea sportivă și am încercat să dau un exemplu pozitiv.

Elena Marin, în pericol de eliminare la „Survivor România”. „Îmi este frică”

Mai sunt și părțile de conflicte, dar un om care le strânge în suflet se îmbolnăvește și se duce acasă cu sechele. Eu de aici o să rămân cu amintiri frumoase dacă o să plec, dar în același timp o să-mi amintesc și de un exemplu negativ, Elena Marin, care vrea să câștige concursul cu falsitate”, a declarat concurentul.

Citeşte şi:

VIDEO | Ultimii militari români din Afganistan s-au întors acasă

La biblioteca din Rădăuți s-a tăiat un bibliotecar din trei, câți erau. Unde se va ajunge?

Secretarul general ONU: „Trebuie să ne vaccinăm toți, cât mai repede, altfel, toate eforturile de până acum sunt degeaba”

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Playtech.ro
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Observatornews.ro
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă