Aflată la finalul săptămânii trecute în Maramureş, alături de mama ei, democrat-liberala a poposit şi la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.
Fiind ziua de Sfânta Maria, curtea mănăstirii era plină-ochi de enoriaşi veniţi să primească binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Iustinian, Arhiepiscopul Maramureşului. Puţini au avut însă şansa de a capta atenţia cucernicului părinte, printre aceştia aflându-se şi Elena Udrea.
Îmbrăcată în portul popular tradiţional al zonei, cu capul acoperit, politiciana a mers alături de Prea Sfinţitul Iustinian, care i-a dat binecuvântarea. „Cuvintele Înalt Prea Sfinţitului Iustinian, Arhiepiscopul Maramureşului, îţi merg direct la suflet. Mi s-a întâmplat şi mie, dar şi miilor de credincioşi care au ales să participe aici la slujba Adormirii Maicii Domnului”, a scris Elena Udrea pe pagina sa de socializare.
Însă pedelista a mai avut un privilegiu: acela de a-l vizita pe Arhiepiscop în biroul său. Atunci însă, nu a fost însoţită de mama sa, ci de colegii de partid Mircea Man şi Traian Igaş.
CITIŢI ŞI:
Uite UNDE şi CU CINE petrece ELENA UDREA de SF. MARIA! | FOTO
ELENA UDREA, LA CRATIŢĂ! Uite-o pe cea mai sexy politiciană de la noi cum GĂTEŞTE ŞI SERVEŞTE LA MESE! | FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.