Actrița a fost cea care l-a cerut de bărbat pe Ryan

Potrivit unei surse citate de revista menționată, nunta celor doi a avut loc în curtea din spate a curții lor, în prezența a doar 30 de invitați. Mai mult, deși până acum frumoasa actriței era împotriva mariajului, se pare că ea este chiar cea care l-a cerut în căsătorie pe Ryan, și nu invers cum ar fi fost normal. Sora Evei, Janet, a fost domnișoara de onoare, iar sora ui Ryan , Mandi, a fost cavalerul de onoare. Cei doi actori și-au organizat și luna de miere, în valoare de 250.000 de dolari, într-un resort din Hawaii.

Publicația menționează că Ryan își dorește chiar și al treilea copil, însă Eva nu mai vrea să rămână iar însărcinată. Eva Mendes şi Ryan Gosling, care formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood, s-au cunoscut în 2011, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Destine la răscruce/ The Place Beyond The Pines”, lansat pe marile ecrane în 2012.

Foto: Hepta

FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Observatornews.ro
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor