EXCLUSIV/ Claudiu Pițigoi a venit la priveghi, încă de la primele ore ale dimineții. Fostul voleibalist a fost în trecut operat pe cord și la coloană. Apropiații se tem și pentru soțul Marinei Scupra!

Comentează
Arhiva foto

Claudiu Pițigoi, soțul Marinei Scupra, nu-și revine de când regretata artistă a murit. Bărbatul are la rându-i, o sănătate precară, având probleme cu inima!

Marina Scupra a murit la dooar 49 de ani, după ce în luna aprilie a fost diagnosticată cu cancer. Artista a aflat abia atunci că este bolnavă și a ajuns la  mai multe clinici de specialitate pentru a consulta părerea medicilor. A stat internată în  mai multe spitale, iar familia sa nu s-a uitat la bani, în speranța că va reuși să-i prelungească viața. Cancerul a avut însă o evoluție galopantă, iar Marina Scupra s-a stins din viață după trei luni de suferință.

În toată această perioadă, soțul său, fostul voleibalist Claudiu Pițigoi i-a fost alături și a făcut tot posibilul să-i salveze viața. Acum, bărbatul este distrus de pierderea soției, iar apropiații se tem pentru sănătatea sa.

”Claudiu a fost operat, are probleme cu inima și cu coloana. Pentru el este un moment extrem de greu prin ce trece”, a mărturisit pentru Libertatea o persoană apropiată familiei.

Soțul Marinei Scupra a stat ieri, la priveghi, încă de la primele ore ale dimineții, atunci când trupul neînsuflețit al artistei a fost depus la capela Bisericii Bălănescu.

Din cauza căldurii, colegii de scenă ai acesteia nu s-au încumetat să vină prea devreme la biserică. Aceștia sunt însă așteptați astăzi, la înmormântare. Artista va fi condusă pe ultimul drum, la cimitirul din Comuna Pantelimon, după slujba ce va avea loc la ora 11, la Biserica Bălănescu.

Foto: Adrian MANOLACHE

Au cărat cauciucuri la biserică

Dragoș, băiatul Marinei Scupra din prima căsătorie, în vârstă de 17 ani, a fost și el ieri, la biserică, încă de dimineață, pentru a-și veghea mama, dar și pentru a da o mână de ajutor, acolo unde era nevoie. Acesta a fost surprins, la un moment dat, cărând în biserică mai multe cauciucuri de mașină.

”Le-a mutat doar din portbagaj, pentru că nu aveau loc să transporte cele necesare”, a spus o persoană apropiată familiei.

EXCLUSIV/ Inna are iubit american, consideră Barcelona cea de-a doua sa casă, dar refuză să emigreze. ”Vreau să rămân cetățean român” 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!