Costi Ioniță se declară însă mulțumit de prestația trupei Mandinga și spune că rezultatul obținut la festivalul de muzică european este unul bun pentru România.
"Rezultatul pentru România este un rezultat bun, dar din păcate s-a confirmat ceea ce am tot spus privitor le Eurovision. Că este un concurs geo-politic. Nu contează melodia atât de mult , precum contează cât de bine te înțelegi ca stat cu țările vecine. Și comunitățile stabilite în țările respective au o importanță majoră. S-a văzut și acum că țările în care există comunități de sârbi sau albanezi au votat cu Serbia sau Albania. La fel s-a întâmplat și cu România, dar parcă într-o măsură mai mică față de anii trecuți. Probabil că s-a redus numărul românilor din comunitățile de peste hotare. În schimb , show-ul a fost extraordinar. Acest concurs a fost o experiență de neuitat pentru mine", a declarat Costi pentru www.libertatea.
Întrebat dacă trupa Mandinga merita un loc mai bun în clasament, Costi a spus:
"Da, am fi putut lua câteva locuri mai sus, dar așa a vrut Dumnezeu, să fim pe locul 12.Cei de la Mandinga au făcut tot posibilul să aibă o prestație demnă de Eurovision și așa a și fost.
Chiar dacă unii au spus că nu avem o atitudine de învingători, că nu e bine să mergi pe principiul "Important este să participi, nu că câștigi", țin să le spun că nici nu am mers pe acest principiu. Cred că s-a văzut că noi am mers acolo pentru a câștiga. Și nici nu este un păcat dacă spun "Așa a vrut Dumnezeu", cum au spus unii că încerc să mă scot spunând asta. Eu sunt o persoană credincioasă și cred că lucrurile în viață se întâmplă după cum vrea Dumnezeu".
Costi crede că trofeul Eurovision 2012 a ajuns acolo unde trebuia.
"Cred că Suedia a meritat trofeul. Melodia a fost printre favorite de când a aparut. Chiar și mie mi-a atras atenția.A câștigat detașat și cred că asta spune multe. Loreen nu a fost votată doar de veicinii ei, ceea ce înseamnă că melodia ei chiar a plăcut", a adăugat artistul.