24-iuliana-luciu-Copyright-Mihai-Stetcu__ANTENA-1_20131104_0234.jpg

Nu a negat niciodată că-i plac bărbații care au o situație financiară bună, astfel încât să nu fie nevoiți s-o plimbe cu tramvaiul, după cum chiar ea mărturisea. Ei bine, Iuliana Luciu nu doar că pare să-l fi găsit pe unul dintre cei mai avuți, ci a dat chiar peste ăl la care multe dintre colegele ei de breaslă râvnesc. Și care, dacă ar fi să ne luăm după ultima informație care circulă prin cercurile mondene bucureștene, se pregătește s-o ia de nevastă. Conform zvonurilor, petrecerea de logodnă ar urma să aibă loc duminică, chiar de ziua de naștere a fostei asistente TV. Cu verighetele în buzunar, pe care le-a ridicat recent de la un magazin de bijuterii, Ioan Neculaie ar fi pregătit să facă pasul decisiv și s-o ”ungă” pe surioara Nicoletei stăpână peste inima și averea lui estimată la zeci de milioane de euro. Dar până să-i fie soție, aceasta îi va deveni logodnică, pentru o perioadă… de probă. Un cadou de senzație cu ocazia împlinirii a 29 de ani.

Contactată de Libertatea pe marginea acestui subiect, Iuliana a dat doar răspunsuri evazive, în același stil pe care l-a abordat de când s-a aflat despre idila ei cu miliardarul. Ea a spus doar că în jurul său circulă multe zvonuri care nu au legătură cu ea și cu realitatea și că, atunci când va fi vorba despre măritiș va anunța pe Facebook. Totuși, Iuliana a lăsat loc de speculații, afirmând că așteaptă și ea să fie invitată la nuntă. Întrebată dacă-și va petrece ziua de naștere în provincie fosta asistentă a ocolit orice răspuns.

Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”
Recomandări
Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”

S-a întors în țară când Neculaie a fost eliberat

0-294306-ioanneculaie_c17.jpg

Iuliana s-a bucurat, recent, de o vacanță de vis peste Ocean. Cu un card cu multe mii de dolari în poșetele sale de firmă, fosta asistentă TV și-a putut permite orice în America, distracții în cluburi și mese la localuri de fițe, și nu numai. Ea a revenit în țară fix în ajunul eliberării lui Ioan Neculaie.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI