Însă excentricul primar, care a fost luat de oamenii legii, pe nepusă masă, de la o terasă din Herăstrău, nu s-a conformat procedurii clasice.
El a fost surprins de către paparazii Libertatea la geamul DNA. Relaxat, zâmbitor, Radu Mazăre stătea cocoţat pe pervazul ferestrei şi savura o cafea. Din când când, el se uita către jurnalişti şi curioşi iar, la un moment dat, chiar le-a spus acestora că nu poate vorbi pentru că avocatul lui nu este prezent.
Ar fi prima dată când primarul Constanţei merge la DNA „nepregătit”. Se ştie că toate vizitele lui de până acum în faţa procurorilor au fost un adevărat spectacol, Mazăre pregătindu-se nu doar moral, ci şi cu o interesantă recuzită – un jeep militar şi costumaţie „războinică”.
Cel mai nou dosar al lui Radu Mazăre la DNA este unul legat de fapte de corpuţie. Însă acesta nu este singura „pată” din cariera politică a lui Mazăre. Primul om al celui mai mare oraş de la malul mării s-a mai făcut cu alte trei dosare, în februarie 2014, în cazul unor retrocedări de terenuri care, conform procurorilor, s-ar fi realizat ilegal. Dosarele se referă la două retrocedări de terenuri prin compensare, respectiv un lot cu suprafaţa de 300 de metri pătraţi, iar un altul de 100 de metri pătraţi. Detalii despre dosarele lui Radu Mazăre aflaţi AICI.
Recomandări
Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu