Elena Merișoreanu a trecut de la extaz la agonie, iar problemele de sănătate s-au acutizat brusc, artista fiind nevoită să se lase de urgență pe mâinile medicilor români.

“Am artroză la piciorul drept. Știi cum e: exact unde te doare, acolo se întâmplă tot felul de lucruri. Pentru că am fost în Turcia la detox și am fost la aerobic, m-am agățat de sforile alea pentru coloană ca să fac exerciții, mi-a alunecat mâna și m-am lăsat în piciorul drept, la care am artroză și am fost și operată. Și mi s-au rupt ligamentele, am avut niște dureri groaznice, m-am operat în țară. Acum mă simt binișor”, a declarat, pentru Libertatea, Elena Merișoreanu.

Artista a participat, zilele trecute, la inaugurarea unui magazine dintr-un mall din Capitală, unde a venit în papuci, tocmai pentru a respecta indicațiile primite de la medic.”Trebuie să nu stau mult în picioare, să nu port tocuri, să merg mai puțin”, ne-a povestit ea. Doar când se prezintă în fața publicului , la spectacole, mai face excepție. “Pe scenă încerc totuși să port un pic de toc, pentru că altfel nu ne stă bine în costum poplar”, a recunoscut ea.

ELENA MERISOREANU

A intrat la dietă

După intervenția suferită la genunchi, cântăreața de muzică populară a luat legătura cu o prietenă de-a ei, nutriționistă, care i-a recomandat ce și cât să mănânce pentru a-și reduce greutatea. Conștiincioasă de fel, vedeta se bucură deja de primele rezultate.

“Singura condiție pe care mi-o pun toți: să mai slăbesc! Încerc și eu acum, am slăbit vreo două kilograme și ceva, dar trebuie să mă abțin. Este și vârsta când foarte greu să dai jos, pentru că eu sunt și operată de tiroidă. Nu mai mănânc dulciuri, paste, pâine. Consum friptură, salate, pește și mi-a spus nutriționistul după ora 18.00 să nu mai bag nimic în gură în afară de apă. De când nu mai mănânc cu sare, nu mi se mai umflă picioarele și chiar mă simt foarte bine”, a precizat Elena Merișoreanu.

FOTO: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu rupe tăcerea după ieșirile tatălui său de la Survivor. „Nu m-a crezut nimeni! Acum știe toată țara”
PARTENERI - GSP.RO
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu rupe tăcerea după ieșirile tatălui său de la Survivor. „Nu m-a crezut nimeni! Acum știe toată țara”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Bărbatul care şi-a obligat prietenul să îşi sape groapa, apoi l-a ucis pentru că îi violase fetiţa nu va fi cercetat pentru crimă. Decizia judecătorilor ruşi
Observatornews.ro
Bărbatul care şi-a obligat prietenul să îşi sape groapa, apoi l-a ucis pentru că îi violase fetiţa nu va fi cercetat pentru crimă. Decizia judecătorilor ruşi
Horoscop 19 ianuarie 2022. Scorpionii ar fi bine, chiar de la primele ore, să încuie undeva, departe, orice impuls războini
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2022. Scorpionii ar fi bine, chiar de la primele ore, să încuie undeva, departe, orice impuls războini
Maxim a fost răpit de lângă bunica sa. Poliția i-a găsit cadavrul îngropat într-un 'mormânt' de beton
Știrileprotv.ro
Maxim a fost răpit de lângă bunica sa. Poliția i-a găsit cadavrul îngropat într-un 'mormânt' de beton
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat
PUBLICITATE
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat