Manelistul și Roxana Dobre, viitoarea sa soție, au avut alături, în biserică, mai mulți angajați ai unei televiziuni căreia i-au vândut exclusivitatea botezului decât prieteni. Cea mai importantă problemă a lui Florin Salam, aceea de a alege nași pentru fetiția sa fără să-și supere pătimașii prieteni, a fost rezolvată. Cei ce sunt părinții spirituali  ai micuței Jacqueline Maria sunt  Ionuț și Izabela, doi prieteni ai Roxanei Dobre.

Spre deosebire de precedentele evenimente din viața sa, amintim nunta cu Fănica, ce a avut loc la un luxos complex hotelier din Antalia, Turcia (un eveniment pentru care a închiriat o jumătate de hotel și o aeronavă), petrecerea de diseară, care va avea loc la un restaurant de pe malul lacului Herăstrău, se anunță una destul de intimă.

Revenind la problema părinților spirituali, nașul anunțat inițial, Nick Rădoi, afaceristul român strămutat în America, s-a retras din cursă săptămâna trecută lăsând postul vacant. Cu sacii în drum, dar cu nenumărate alte variante, Salam s-a repliat de urgență și a continuat pregătirile. Însă, a pus ”sub cheie” numele celui ”uns” părinte spiritual. Dacă detaliile legate de ceremonia de creștinare, iată, au răsuflat, despre nași, nu au știut nici invitații, nici apropiații.

Florin Salam și Roxana se pregatesc de petrecere

Florin Salam și Roxanaau organizat petrecerea într-un restaurant din Herăstrău

Decizia de a nu-i anunța a părut cel puțin surprinzătoare însă, cei din preajma manelistului au o teorie. ”Salam a avut multe propuneri pentru nași. Alții s-au auto-intitulat și tot așa. Acum, i-a fost rușine, că nu ar fi vrut să jignească pe vreunul dintre cei care au sperat să-i boteze fata. Așa că a evitat mereu subiectul ăsta și totul a fost o surpriză și pentru noi”, ne-a dezvăluit un apropiat al lui Salam.

Manelistul și iubita lui, Roxana Dobre, programaseră înițial botezul fiicei lor în decembrie. Planurile le-au fost date peste cap de micul turneu pe care artistul a încercat să-l încropească în America și în care au plecat împreună. Abia întorși în țară, astăzi, cei doi și-au creștinat din scurt fetița, întrucât, în curând, Salam va începe un șir de cântări în Germania și va părăsi din nou țara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.