În urmă cu aproape o lună, fostul soț al Elenei Băsescu a fost amenințat cu un pistol chiar în fața unui club de fițe din Parcul Herăstrău. Syda și iubita lui, Maria, au mers să se vadă cu niște prieteni care se distrau în clubul fostului iubit al actualei partenere a lui Bogdan. În momentul în care cei doi amorezi și-au făcut apariția în club, bărbatul a fost imediat lovit de gelozie și a luat măsuri. Mai întâi a trimis bodyguarzii să-l întrebe când are de gând să părăsească localul, ca mai apoi să-l dea direct afară. Martorii spun că Syda nu a intrat în jocul bărbatului, ci a luat-o pe iubita lui de mână să plece.
Pe drumul spre ieșirea din local a intrat în peisaj și Mohammad Kamal Hakmi, care a vrut să-l lovească pe Bogdan cu un pahar în cap. Spre norocul lui, unul dintre prieteni a sesizat intenția arabului și i-a dat peste mână. Enervat de situație, Kamal a scos pistolul și a început să-l amenințe cu moartea. Atunci Syda a răbufnit, a pus mâna pe telefon și a chemat Poliția. Chiar dacă nu s-a speriat de tot acest scandal, fostul partener al Elenei Băsescu a decis să evite genul asta de dispute. Astfel că, de la momentul incidentului, bărbatul a evitat să mai descindă prin zonele vizate de mondenii Capitalei și a preferat să se distreze în afara țării.
Bogdan „Syda”Ionescu a plecat în Mykonos
Așa se face că, în următorul weekend de la evenimentul cu pricina, Bogdan și-a dus iubita în Capri, Italia, acolo unde a putut să se distreze fără să le sufle cineva în ceafă sau să îi dea afară din vreun local. După Capri, tânărul a ales o altă destinație de lux pentru a-și răsfăța iubita, din cauza căreia era să fie împușcat. De această dată, a optat pentru Mykonos, o insulă extrem de scumpă, mai ales din punct de vedere al distracțiilor nocturne. Syda nu a avut nici o problemă să scoată din buzunar mai multe mii de euro pentru o seară la club în compania iubitei sale și fără griji.
FOTO EXCLUSIV/ Imagini incendiare cu Cristina Dorobanțu în costum de baie. Finalista de la „Bravo, ai stil” a atras toate privirile în Mykonos