Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au căsătorit în secret vara trecută, iar peste câteva luni își vor mări familia cu un băiețel. Cum era de așteptat, vestea a ajuns și la urechile lui Vasile Vâlcan. “Sigur că sunt nerăbdător. Am aflat și eu cu bucurie”, ne-a mărturisit el încântat că va deveni bunic. Bărbatul care l-a crescut pe Radu Vâlcan agreează ideea unei împăcări și a unei familii unite, însă problemele din trecut par să îi țină la distanță. Acesta a fost acuzat de fiul lui că era agresiv cu mama sa, pentru ca în cele din urmă să-l numească ”tată vitreg” și să-l renege definitiv.

În prezent, Adela și Radu nu au nicun fel de relație cu Vasile Vâlcan

În prezent, Adela și Radu nu au nicun fel de relație cu Vasile Vâlcan

“Este o chestie contradictorie: aș fi avut și eu dreptate, ar fi avut și Emilia (mama lui Radu) dreptate, dar, în final, Radu nu trebuia să se comporte în felul acesta. Cine a greșit, a greșit, era treaba mea și a Emiliei, nicidecum a lui, nu știu cine l-a influențat să nu mă mai caute, să nu mă mai sune, nu știu cu ce i-am greșit, chiar nu știu”, a declarat, pentru Libertatea, Vasile Vâlcan.

Speră într-o minune

Pare dispus să îngroape securea războiului și nu îi poartă ranchiună prezentatorului TV pentru că nu l-a chemat la nunta cu Adela Popescu.

Mai mult, le-a făcut și o urare tinerilor căsătoriți: “La mulți ani, copii! Casă de piatră, să vă trăiască băiatul și mie nepotul!”.

Deși pare nerăbdător să vină pe lume bebelușul fiului său, domnul Vâlcan este conștient că nu sunt șanse prea mari ca relațiile de familie să se sudeze în decursul celor câteva luni rămase. Totuși, el speră că va fi acceptat la creștinarea nepotului.

“Dacă există Dumnezeu pe pământ, o să-l cunosc. Măcar acolo, într-un colț la biserică, să stau și eu”, a declarat, pentru Libertatea, Vasile Vâlcan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.