Exclusiv | VIDEO | Gabriela Cristea a avut un consultant «special» pentru noul supershow: «Ascult sfaturile lui Marcel»

Comentează
Arhiva foto

Libertatea: Începi o nouă emisiune. Ce ne poţi spune despre ea?
Gabriela Cristea: Emisiunea e un amalgam de împrejurări, iar când spun asta mă refer la faptul că vom încerca să abordăm foarte multe teme de actualitate pentru telespectatori. Va fi o emisiune pentru femei, dar şi bărbaţii sunt bine veniţi, pentru că, până la urmă, problemele noastre sunt şi problemele lor.
Vor fi abordate şi subiecte mondene?
Desigur că vom avea şi asemenea subiecte, dar le vom trata dintr-o altă perspectivă. Adică vom porni de la o temă, o întâmplare a unei persoane publice şi, o să descopere şi telespectatorii, se vor regăsi în problemele acelei persoane publice. Nu vorbim de o situaţie de paparazzi, ci vom vorbi de lucruri mult mai ample, mai profunde.


I-ai cerut lui Marcel vreodată sfaturi pentru emisiune?
Evident că da! El e mai critic, e foarte strict când vine vorba de serviciu. Ascult sfaturile lui Marcel, pentru că, de cele mai multe ori, în proporţie de 99%, sunt bune.
Cum arată o zi din viaţa ta?
O zi de vacanţă arată foarte relaxată. Adică stau şi fac ce vreau eu. În cea în care muncesc, mă trezesc, merg la serviciu, am şedinţă de redacţie, mă gândesc la emisiunea de a doua zi, merg la sală şi, dacă nu cad răpusă, mai ies cu prietenii. În vacanţă însă ies mai des cu prietenii...
Cum se împacă viaţa de familie cu cea de star TV?
Când lucrăm, pentru că nu avem prea mult timp liber, cum e unul dintre noi mai lejer, merge la celălalt la muncă pentru a sta cât mai mult împreună.




Dansează singuri acasă

Îţi place să dansezi... O faceţi acasă, doar tu cu Marcel?
Dansăm destul de des. Singuri, chiar şi fără muzică. E chiar o glumă de-a noastră... Lui Marcel îi place foarte mult să danseze, ştie să o facă foarte bine. Ne place să dansăm foarte mult şi la petreceri, să ne distrăm şi să ne simţim bine.
Care sunt punctele forte ale voastre ca şi cuplu?
Dialogul, faptul că avem preocupări comune şi că, în esenţa noastră, suntem diferiţi. Eu sunt genul de poetă, el e genul business. Marcel mă mai trage de mânecă şi îmi spune că nu e ok să fac totul fără recompensă. Pe de altă parte, eu îi aduc partea sensibilă a lucrurilor.
Când vom vorbi despre mama Gabriela Cristea- Toader?
Când va vrea Dumnezeu. Nu ţine de noi, pentru că, din punctul ăsta de vedere, nu avem probleme. În principiu, cât de curând. Mi-aş dori o fetiţă, pentru că aş fi mai tolerantă şi, dacă ar veni acasă cu un băiat, aş fi mai înţelegătoare. Şi Marcel vrea tot o fată.




«Draga mea prietenă», de la Kanal D, începe pe 8 august

Show-ul pe care îl va prezenta Gabriela Cristea-Toader la Kanal D poartă numele de “Draga mea prietenă”. Emisiunea va fi difuzată de luni până vineri, începând cu ora 10.00.
Din 8 august, de la ora 10.00, telespectatorii Kanal D vor avea parte de un show cu totul special, în care Gabriela Cristea-Toader va fi gazda unor invitaţi de senzaţie. Emisiunea “Draga mea prietenă”, un cocktail de informaţii utile şi bună dispoziţie, cu pronunţat caracter interactiv, va fi difuzată de luni până vineri.
În cadrul show-ului vor fi invitaţi specialişti din diverse domenii, gata să disece alături de telespectatorii Kanal D cele mai diverse situaţii şi probleme, la care vor încerca să dea soluţii. Temele predilecte ale emisiunii vor fi sănătatea, nutriţia, educaţia, viaţa de familie şi cea a comunităţii. Nu vor lipsi din platoul emisiunii nici vedetele, fie că vin din domeniul muzicii, cinematografiei, sportului sau al televiziunii.
Cele mai importante ştiri mondene ale zilei vor fi abordate în emisiune, dar dintr-o perspectivă socială, în care să se regăsească telespectatorii Kanal D. Un loc aparte în economia showului va fi atribuită rubricii culinare, întreţinută de talentatul bucătar Cristi Văduva.


Video: Robert Hanciarec

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate