Familia Bechkam a ales să își petreacă vacanța de vară în Europa, mai exact în Franța. David și Victoria, împreună cu doi dintre copiii lor se află acum în Saint Tropez.
Acolo au parte de adevărate de clipe de distracție și de relaxare. Recent au mers într-un parc de distracții, apoi o zi întreagă au stat pe iaht, s-au bronzat și s-au bucurat de o plimbare pe mare.
Recent, ei și-au vizitat și un prieten și au fost surprinși de paparazzi în ipostaze neașteptate. David Beckham e la bustul gol, iar Victoria și-a arătat formele într-o rochie albă. Alături de ei sunt și fiica Harper, dar și băiatul Cruz și iubita lui Tana Holding.
În anul 1996, Victoria, cunoscută ca Posh Spice, era pe culmile gloriei - trupa în care cânta, Spice Girls, avea milioane de fani și concerta în toată lumea. Ar fi putut avea orice bărbat și-ar fi dorit, dar providența a făcut ca artista să-și însoțească prietena și colega de trupă, pe Mel C., la un meci de fotbal, unde avea să-și cunoască sortitul.
Prince Charming al Victoriei s-a dovedit a fi chiar faimosul David Beckham, care juca atunci pentru Manchester United și pe care l-a cunoscut în barul unde jucătorii își sărbătoreau victoria. El - amețit de glorie, ea - ușor amețită de alcool, scrie viva.ro.
„În primele trei luni, a fost extraordinar, pentru că nimeni nu a aflat că noi doi eram împreună. Ne plăcea la nebunie asta, fiindcă reușeam să ne furișăm. Primul nostru sărut s-a petrecut în parcarea unui restaurant. Obișnuiam să mergem în diverse locuri și să petrecem cât mai mult timp împreună. Aceea a fost o perioadă grozavă în relația noastră”, povestea într-un interviu fostul fotbalist.
Foto: Hepta