Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania se desfășoară în weekendul 6-8 octombrie la Oradea. Vor avea loc proiecții de filme precum „Iubirea nu e ca o portocală”, „Această ploaie nu se va opri niciodată” sau „Iubire, moarte și mărci germane”.
Cuprins:
Tema de anul acesta a festivalului din Oradea este „O viață bună” și se va desfășura la FIX Makerspace și Cetatea Oradea, iar intrarea este gratuită.
„Printre întrebările pe care ni le punem cu ajutorul filmelor de anul acesta se numără: Cum poate o societate să își îndeplinească datoria față de toate straturile sociale și să le ofere mijloacele necesare pentru a-și atinge adevăratul potențial? Care sunt dilemele morale și etice și/sau compromisurile cu care ne confruntăm și, prin extensie, consecințele distructive ale acestor decizii asupra altor națiuni?”, spun cei de la One World Romania despre evenimentul din acest weekend.
După deschiderea de vineri cu proiecția filmului „Iubirea nu e ca o portocală” va avea loc și o discuție cu regizoarea acestuia, Otilia Barbara.
Alte teme abordat în filmele documentare de la One World Romania sunt explorare antropologică a universului romilor cortorari în filmul „Pocalul. Despre fii și fiice”, povestea unei familii care a fugit din calea Războiului Civil Sirian și a ajuns în Ucraina în cadrul filmului „Această ploaie nu se va opri niciodată” sau istoria imigranților turci din Germania, din anii '60 și până în prezent la proiecția documentarului „Iubire, moarte și mărci germane”.
Asociația One World Romania organizează festivalul de film documentar și drepturile omului și în alte orașe precum Timișoara, Brașov și Zalău. Proiecțiile de film includ și întâlniri cu regizori, dezbateri sau alte proiecte asociate drepturilor omului.
Programul complet al One World Romania de la Oradea:
Andrissima 05.10.2023, 20:39
Un eveniment frumos si util!
N3gry90 05.10.2023, 23:32
Super eveniment ptr iubitorii de filme!
Gore24 06.10.2023, 00:43
Un eveniment foarte frumos!
AlexandraMilu 06.10.2023, 01:05
Bine de știut pentru cei care se afla în zona...
Any0205 06.10.2023, 02:10
Un eveniment foarte frumos!