După atacul asupra fiicei lui Adrian Enache ies la iveală detalii incredibile. Se pare că Diana a trecut momentele groaznice, de spaimă, şi a sunat singură la numărul de urgenţă 112, pentru a cere ajutor. Surse din Poliţia Capitalei au precizat şi faptul că Diana l-ar fi jignit pe bărbatul arab, care şi-a ieşit din minţi.
Ajuns în fata poliţiştilor, libanezul Kanan Ali, în vârstă de 46 de ani a susţinut că în dimineaţa zilei de sâmbătă, el doar a încercat să o ajute pe tânăra aflată la necaz. Arabul a mărturisit anchetatorilor că în jurul oreo 05.00 Diana Enache a intrat în imobil şi a urcat în apartamennt acolo unde a decoperit că nu avea curent electric. În cateva momente, a mai declarat libanezul, fata a coborât la el şi i-a cerut ajutorul. Au urcat amândoi în apartament unde bărbatul a văzut că nici unul dintre întrerupătoarele nu era defect, motiv pentru care s-a dus la tabloul electric. După ce a remediat problema, omul i-a spus tinerei, mai în glumă mai în serios că ar trebui să o lasă mai moale cu petrecerile nocturne şi să nu mai vină acasă aşa târziu, că o să le-o spună părinţilor. Iritat de vorbele paznincului, fata s-ar fi enervat şi l-ar fi muşcat de mână, moment în care, a mai povestit Kanan Ali, el s-ar fi apărat cu briceagul cu care tocmai desfăcuse tabloul electric.  

Reţinut de poliţişti şi dus în faţa judecătorului, bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile pentru purtare abuzivă. Rămâne însă întrebarea dacă în afară de cuvintele tăioase adresate tinerei, la mijloc a fost vorba şi de o agresiune fizică, de natură sexuală aşa cum susţine părintele celebru al copilei. Cert este că până în acest moment nu există nici o plângere penală de tentativă de viol depusă la poliţie de către familia fetei.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.