Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, făcut praf în presa britanică după proiecția de la Cannes: „Lipsit de forță și direcție”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Regizorul român Cristian Mungiu, laureat al Palme d’Or în 2007 pentru impresionantul său film „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a revenit la Festivalul de Film de la Cannes cu „Fjord”, un lungmetraj care, potrivit The Guardian, se dovedește dezamăgitor și lipsit de energie.
Cuprins:
Filmul pare să reflecte o tendință observată anul acesta la festival, în care cineaști consacrați realizează coproducții în afara granițelor lor natale și în alte limbi, deseori cu actori internaționali de renume, pierzând însă din coerența narativă și autenticitate.
Povestea din lungmetrajul „Fjord”
„Fjord” poartă amprenta regizorală inconfundabilă a lui Mungiu, cu cadre lungi și evitarea gros-planurilor, dar povestea sa, ce explorează durerea și trauma unei familii româno-norvegiene, pare să piardă din complexitatea și profunzimea cu care ne-a obișnuit cineastul.
Subiectul central, relațiile tensionate din cadrul unei familii conservatoare, nu reușește să livreze revelații sau să stârnească misterul așteptat, relatează presa germană.
Personajul principal, Mihai, interpretat de Sebastian Stan, este un român căsătorit cu Lisbet, o norvegiancă jucată de Renate Reinsve. Cei doi sunt creștini fundamentaliști și se mută într-un sat pitoresc din Norvegia, locul de baștină al lui Lisbet, atras de comunitatea religioasă și de oportunitățile de muncă pentru Mihai, un inginer IT. Aici, sunt întâmpinați călduros de vecinii lor, directorul școlii locale și soția acestuia.
Tensiuni familiale și sociale în lungmetrajul lui Mungiu
Filmul debutează cu o scenă tulburătoare: Mihai își pedepsește fiica adolescentă, obligând-o să-i ofere o îmbrățișare în semn de penitență. Însă lucrurile iau o turnură dramatică atunci când cadrele didactice observă urme de vânătăi pe copiii familiei și încep să îi chestioneze.
Din cauza barierelor lingvistice, cei mici par să-și incrimineze părinții, iar Mihai oferă o declarație păguboasă poliției, fără a fi asistat de un avocat.
În scurt timp, copiii sunt plasați în îngrijire provizorie, iar familia este supusă unui proces penal. Situația devine și mai complicată atunci când relația dintre fiica lui Mihai și Lisbet, Elia (interpretată de Vanessa Ceban), și Noora (interpretată de Henrikke Lund-Olsen), fiica vecinilor, dezvăluie tensiuni ascunse și conflicte culturale.
„Fjord”, o explorare a prejudecăților
Mungiu surprinde ingenios dinamica schimbătoare a empatiei publicului: inițial, ne identificăm cu copiii, opunându-ne figurii paterne rigide a lui Mihai, dar suntem îndrumați treptat să vedem lumea din perspectiva sa, mai ales în fața unui sistem de asistență socială aparent ostil.
Potrivit The Guardian, filmul explorează subtil și prejudecățile liberale împotriva creștinilor conservatori și a imigranților români, dar nu reușește să ofere un răspuns clar la întrebările ridicate despre abuz și justiție. Deși Mihai recunoaște că își disciplinează uneori copiii prin palme, vânătăile observate sugerează o realitate mai întunecată, care rămâne nerezolvată.
Finalul filmului, plasat într-un terminal de feribot, este descris de presa britanică drept lipsit de suspans și energie, lăsând spectatorii fără răspunsuri clare cu privire la relațiile și secretele personajelor. Deși tehnica regizorală a lui Mungiu rămâne remarcabilă, „Fjord” nu reușește să atingă standardele înalte ale operelor sale anterioare, lăsând un gust amar în rândul publicului britanic și criticilor deopotrivă.
